DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De la guvernare, Orban deplânge situația Moldovei: a fost ocolită de marile investiții

Inquam Photos/ Octav Ganea
negocieri coalitie orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focşani, că de 30 de ani Moldova a fost ocolită de marile investiţii şi a venit momentul pentru a apăsa ”mai tare pedala coeziunii economice”. ”Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită: o infrastructură de transport”, a afirmat Orban.

Citește și: Medicul Virgil Musta: Vaccinul anti-Covid are o singură contraindicație categorică

Ludovic Orban a participat, duminică, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, informează News.ro.

”A fost un gest politic realizat de patrioţi, de oameni cu un curaj remarcabil şi, mai ales, de oameni politici care au fructificat la maxim oportunităţile oferite de tratativele de pace din Războiul Crimeei şi care au găsit soluţia să nu facă 2 principate unite, ci să construiască o Românie”, a afirmat Orban.

Acesta a afirmat că ”nu este Mica Unire, ci este prima Unire, fără de care România nu ar fi putut să devină Româna Mare”.

”Din păcate, 30 de ani, Moldova a fost ocolită de marile investiţii. Primii kilometri de autostradă au fost daţ în circulaţie abia anul trecut, este vorba despre cei 17 km de autostradă de pe Centura Bacău. Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită o infrastructură de transport care să asigure conectarea la toate coridoarele de transport european, astfel încât dezvoltarea economică să aibă o bază solidă, iar investiţiile să treacă Carpaţii”, a mai afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Acesta consideră că ”este momentul să apăsăm mai tare pedala coeziunii economice şi sociale şi să permitem o dezvoltare spectaculoasă a Moldovei în anii care vor veni”.

”Pentru noi este un angajament pe care-l vom duce la bun sfârşit pentru ca în următorii 6-7 ani să avem autostradă de la Siret, Suceava, Bacău, Focşani, Buzău până la Bucureşti, să avem autostradă care să lege Iaşiul de coridoarele de transport şi nu în ultimul rând, autostrada care să facă legătura între Bacău şi Braşov. Sunt obiective fundamentale de care va depinde dezvoltarea tuturor judeţelor Moldovei”, a încheiat liderul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.