Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De la HCM Baia Mare, prin inima Simonei Halep, spre adevărata Românie

Campioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare s-a calificat duminică, 15 martie 2015, în sferturile EHF Champions League, după ce a învins răsunător reprezentativa Danemarcei, Viborg HK, cu 32 la 22. O țară întreagă a urmărit acest meci spectaculos, al cărui final victorios nu a însemnat doar o nouă premieră pentru clubul băimărean, ci și un nou pas pentru prestigiul României pe plan mondial. Pentru că acest meci din Baia Mare nu a fost doar despre handbal, doar despre această echipă fanion și despre orașul care începe să devină o forță a handbalului în Europa, ci despre ROMÂNIA.

Încă dinaintea începerii partidei, atmosfera a fost una de sărbătoare națională: tricolorul și iubirea de țară au fost prezente și de această dată în varii forme, începând de la ecranele led și până la miile de eșarfe tricolore purtate de suporteri, până la imnul României intonat pentru prima dată fără să fie programat acest lucru, cu patos, de o sală cu peste 3.000 de suflete. Și toate acestea s-au văzut în țară, dar mai ales în străinătate. O lume întreagă a avut posibilitatea să vadă adevărata față a României. O față umană, cu suflet și iubire de țară, o victorie a băimărenilor dedicată României. Băimărenii au devenit cunoscuți în țară, dar și în Europa, drept cel mai frumos și pasional public, care își susține echipa din prima și până în ultima secundă. Un public mândru de performanțele acestei echipe, dar mai ales de rădăcina sa românească.

Baia Mare a dat o nouă lecție de reprezentare a țării. Băimărenii au dat o nouă lecție de patriotism. Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare a demonstrat că banii publici investiți în sport trebuie și pot să genereze o imagine pozitivă țării. În aceste momente în care românii văd prea puține exemple pozitive și au din ce în ce mai puține reprere credibile, justiția, cultura și sportul sunt cele care totuși generează astăzi o Românie respectată în lume. Avem sportivi care generează prestigiu acestei țări. O avem pe Simona Halep care a acaparat atenția întregului mapamond și parcursul ei fulminant în lumea tenisului de mare performanță este doar la început. Și avem HCM Baia Mare, campioana țării la handbal feminin, care reprezintă România în lume și o face într-un mare fel. De la HCM Baia Mare, prin inima Simonei Halep, oamenii din Europa și din întreaga lume, pot să vadă spre adevărata Românie! Și asta nu e puțin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.