Hotărât lucru: politica e o ocupație profund neserioasă, care îi dezvață până și pe cei mai decenți și pregătiți oameni de respectul justelor nuanțe. E ceva în viața internă a partidelor care le insuflă periodic un spirit de neghiobie gregară de neînțeles pentru cei din exterior.
În urmă cu 20 de ani, Parlamentul adopta o lege în baza căreia preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, putea candida la Senat pe listele Partidului Social Democrat. „Legea adoptată cu o majoritate consistentă va fi aplicată o singură dată. Abia peste 20 de ani se va mai întîmpla ca alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale să se desfăşoare în acelaşi timp. Dar este puţin probabil ca în 2024 să se întrunească condiţiile politice ca legea să fie din nou invocată”, scria jurnalistul Horațiu Pepine, în 2004, într-un articol publicat de Deutsche Welle. Tăios, dar optimist, nici măcar jurnalistul nu anticipa ridicolul colectiv la care s-ar putea deda un întreg partid pentru a-i face pe plac unui singur om.
La mijloc ar putea fi o lipsă de tradiție politică, o cultură a puterii care nu se cedează de bunăvoie sau chiar o fugă din calea timpului care nu menajează nici președinții. Cert e că mandatele lui Klaus Iohannis, începute cu o abundență de speranțe și așteptări pentru cei care l-au votat, degenerează pe final într-un exces de meschinărie. La 65 de ani, vârsta standard de pensionare, fostul primar din Sibiu nu se mulțumește cu titlul de „fost” și cu indemnizația generoasă oferită pe viață de statul român.
În ultimul an, președintele Iohannis a aplicat o strategie de cacealma specifică fotbaliștilor care vor să-și negocieze un contract mai generos. Au apărut pe rând zvonuri care îl dădeau „în cărți” ba în fruntea NATO, ba în fruntea Consiliului European. Ideea de a ocupa o funcție de comisar european părea deja derizorie. Ambițiile de mărire planetară nu au funcționat nici măcar ca tactică de manipulare „ușa trântită în nas”, presa internațională ajungând să descrie situația ca o tentativă jenantă de șantajare a partenerilor internaționali.
Eșecul internațional se traduce acum prin necazul unui PNL care trebuie să relanseze la apă, pe post de navă-fanion, o uriașă piatră de moară. De pe pupitrele NATO, numele lui Klaus Iohannis naufragiază pe buletinele de vot din Dămăroaia, totul pe socoteala unui PNL în criză de identitate și de procente. În efortul de a-l propulsa pe Nicolae Ciucă în turul II al alegerilor prezidențiale, PNL tocmai se împușcă în picior. PSD nu are niciun interes să le refuze acest moft sinucigaș. Când adversarul calcă în străchini, nu are rost să îl întrerupi. Social-democrații trebuie doar să amintească tuturor că ne aflăm la capătul unui șir de extravaganțe, din care nu au lipsit secretizarea costului călătoriilor de lux, mutarea cu dedicație a datei alegilor locale și renovări de vile de protocol.
Nu e nicio bucurie în constatările de mai sus. Declinul progresiv al ambițiilor prezidențiale oferă o imagine mai degrabă tristă, acompaniată se pare de naufragiul inevitabil al unui partid liberal chinuit de mari inconsecvențe. Cei care își vor lega numele de această manevră vor fi dați la o parte de generația următoare din partid, iar noi ne vom aminti uneori de absurdul situației de azi, în zilele în care senatorul Klaus Iohannis ne va încânta prin tăcerile sale elocvente. Sau poate peste alți 20 de ani, când istoria se va ține din nou de glume cu noi.
Comentează