Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Debitul Dunării, în scădere până la 4.600 metri cubi/secundă în următoarele zile

Agerpres
Dunarea

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile, până la valoarea de 4.600 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se sub media multianuală a lunii martie, de 6.700 mc/s, conform prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 21 - 28 martie 2020.

De asemenea, debitele vor fi în scădere pe tot sectorul, aval de Porţile de Fier.

Pentru luna martie, debitul maxim al Dunării a fost estimat în prognoza trimestrială la 7.500 mc/s, iar cel minim la 4.000 mc/s.

Citește și: Cristian Tudor Popescu, MÂHNIT după restricțiile de circulație anunțate de ministrul de Intere: 'Au înmuiat termenul, s-au temut să nu piardă capital politic'

Prognoza pe râurile interioare pentru perioada 22 - 28 martie 2020 arată că debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din vestul ţării unde vor fi în scădere.

"În a doua parte a intervalului sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici aferente zonelor de deal şi munte din jumătatea de nord a ţării, datorită cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării. Către mijlocul intervalului de prognoză, este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (ace de gheaţă, gheaţă la maluri) pe unele râuri mici aferente zonelor montane din centrul şi nordul ţării", avertizează hidrologii.

Potrivit INHGA, în luna martie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din zonele de munte din vestul, nordul şi sudul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, arată prognoza trimestrială emisă de hidrologi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.