Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Debitul Dunării va fi în creştere în următoarele zile până la 4.900 mc/s, însă se menţine sub media lunii aprilie

Cristi Șelaru
Dunărea

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.900 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se sub media multianuală a lunii aprilie de 7.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la data de 9 aprilie 2022.

De asemenea, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima zi a intervalului când vor fi relativ staţionare pe sectorul Cernavodă - Tulcea, potrivit Agerpres.

Prognoza de medie durată pe râuri în intervalul 3 - 9 aprilie arată că debitele medii zilnice vor fi în general în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, exceptând râurile din extremitatea estică, unde vor fi relativ staţionare.

În prima zi a intervalului se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare pe unele râuri din jumătatea de vest a ţării ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.

Potrivit prognozei trimestriale emise de INHGA, în luna aprilie 2022 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Bistriţa, Moldova, Suceava şi în bazinele superioare ale Jiului, Mureşului şi Oltului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice ale Oltului inferior, Vedei şi pe râurile din Dobrogea.

Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.

În luna aprilie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din zonele de munte din vestul, nordul şi sudul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna aprilie este de 7.500 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 7.900 mc/s, iar cel minim de 3.500 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.