Biroul permanent al Senatului va convoca, marţi, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin care se abrogă prevederi referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică.
Prin ordonanţa de urgenţă se abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.
Astfel, OUG 84/2021 are drept scop revenirea la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG 70/2020, care permit - în condiţii contractuale reglementate - deconectarea clienţilor finali rău-platnici.
Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat 1 ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.
"Riscurile asociate imposibilităţii de deconectare/debranşare în caz de neplată şi consecinţele suportării de către operatorii implicaţi în alimentare a costurilor asociate furnizării de energie electrică sau gaze naturale au un impact negativ la nivelul întregii economii naţionale", se arată în expunerea de motive a OUG 84/2021.
Conform cifrelor prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Asociaţia Furnizorilor de energie electrică din România şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România, numărul clienţilor finali casnici şi noncasnici de energie electrică şi gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică şi de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranşărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de circa 249 milioane lei la sfârşitul lunii mai, iar numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000 la finalul lunii iunie.
Senatul este prima cameră sesizată cu proiectul de lege privind aprobarea OUG 84/2021 pentru abrogarea art.72 alin. 1 din OUG 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.
Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.
Debranșarea rău-platnicilor la mâna Senatului. Ce prevede actual normativ al Guvernului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

486
Statistica banilor seniorilor din România! Județele cu cei mai săraci și mai bogați pensionari
486

1.720
Domeniul în care România excelează - Exporturile au explodat. Este cel mai puternic avans din ultimii ani
1.720

719
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
719

706
Tensiuni pe tarifele la STB: se cere majorarea biletelor
706

104
Rezultate care contrazic tendința în sectorul agricol: producător italian raportează creșteri ale veniturilor și accelerează expansiunea globală
104

6.832
VIDEO „Azi-noapte am dat foc la 40.000 de euro”: Cum și-au salvat recolta proprietarii unei livezi din Cluj-Napoca
6.832

29
Philip Morris International prezintă Raportul de valoare pentru anul 2025: "Schimbarea în mișcare”
29

90
România și China, noi direcții pentru consolidarea cooperării și atragerea de investiții economice chineze
90

3.450
„Nu vor mai fi pile, nu vor mai fi hârtii, nu vor mai fi întârzieri” - ANAF vinde online ceasuri, maşini și terenuri sechestrate
3.450

75
Gruia Stoica: Transportul feroviar – cheia unui viitor economic durabil pentru România
75

15
European Young Chef Award 2026 - Tineri bucătari din Banat, acesta este momentul vostru
15

292
Mihaela Neagu sustine organizarea expoziției AgriXpo Brasov 2026
292

133
Deputat: Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul
133
















Comentează