Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia lui Trump de a încheia programul DACA destinat copiilor imigranţi, blocată de un judecător

foxnews.com
trump

Decizia preşedintelui american Donald Trump de a încheia programul „Deferred Action for Childhood Arrivals” (DACA) destinat copiilor aduşi în Statele Unite ale Americii de părinţii lor imigranţi, cunoscuţi drept „dreamers”, a fost blocată temporar, marţi, de un judecător din San Francisco, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Preşedintele Trump a declarat în septembrie că programul DACA se va încheia în martie 2018, dacă Congresul nu va crea o soluţie pe termen lung. Decizia a fost contestată în mai multe tribunale federale de mai mulţi avocaţi, indivizi şi organizaţii.

Judecătorul William Alsup din San Francisco a decis, marţi, că programul trebuie să existe până la rezolvarea litigiului. Această hotărâre ar putea complica negocierile desfăşurate de Donald Trump şi liderii Congresului în privinţa reformei imigrării.

„Hotărârea de astăzi nu modifică poziţia Departamentului de Justiţie asupra acestei probleme. Departamentul va continua să apere această poziţie”, a spus purtătorul de cuvânt Devin M. O’Malley.

Hotărârea judecătorului Alsup vine după mai multe decizii ale altor juecători americani care au încercat să reţină politicile lui Trump cu privire la imigrare.

Potrivit lui Alsup, aproape 700.000 de copii, cunoscuţi drept „Dreamers”, au fost protejaţi împotriva deportării şi li s-a permis să lucreze legal în cadrul programului DACA din septembrie 2017.

William Alsup a hotărât că guvernul nu trebuie să înregistreze noi cereri pentru înscrierea în acest program, dar trebuie să reînnoiască cererile deja înregistrate.

Judecătorul a adăugat că reclamanţii au şanse să aibă succes în demersul lor de a arăta că decizia guvernului de a încheia programul DACA este una arbitrară.

Mark Rosenbaum, un avocat care reprezintă şase beneficiari ai programului DACA a apreciat decizia judecătorului.

„Aceşti tineri au respectat toate regulile. Au demonstrat că nu reprezintă nicio ameninţare”, a spus el.

Roy Beck, preşedinte al Numers USA, care sprijină o legislaţie mai strictă în privinţa imigrării, a spus că această hotărâre a instanţei nu are importanţă. „Este o aberaţie căreia cu siguranţă nu i se va permite să continue după ce va fi atacată”, a spus el.

Preşedintele Barack Obama a înfiinţat DACA prin intermediul unei directive, în 2012. DACA permite persoanelor care au intrat ilegal în Statele Unite atunci când erau copii să solicite permisiunea de a rămâne şi a munci legal timp de doi ani, dacă nu au cazier, sunt înscrişi într-o instituţie de învăţămţnt sau au obţinut o diplomă. După obţinere, acest statut poate fi prelungit, dar nu reprezintă o etapă în obţinerea cetăţeniei.

Donald Trump a spus, marţi, că ar susţine o abordare în două etape a reformei legislaţiei americane cu privire la imigrare. Prima etapă se va concentra pe protejarea categoria „Dreamers” de deportare, precum şi finanţarea construirii unui zid şi alte restricţii pe care democraţii le resping.

Apoi, Trump a spus că preferă să abordeze repede şi mai multe probleme controversate, inclusiv cea a unei posibile căi pentru acordarea cetăţeniei unui număr de 11 milioane de imigranţi ilegali – idee care este respinsă de mulţi republicani şi susţinători ai preşedintelui american.

În timpul campaniei electorale din 2016, Trump a promis să pună capăt programului DACA şi să întărească măsurile de siguranţă la graniţe, astfel încât să crească numărul de locuri de muncă pentru americani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.