Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia ministrului Educației, după ce o elevă a încercat să își omoare colega

ecaterina andronescu

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Suceava că un consilier școlar a fost trimis la Colegiul Alexandru Ioan Cuza din Ploiești, pentru a supraveghea permanent eleva care a încercat să își omoare prietena, protecția celorlalți elevi fiind asigurată.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu vrea dezbateri în România pentru legalizarea canabisului și a etnobotanicelor

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Suceava că nu a trimis Corpul de Control la școala din Ploiești unde o elevă a încercat să își omoare prietena, iar apoi a fost lăsată liberă de anchetatori și s-a întors la liceu, alături de victimă și de alți colegi, informează Mediafax.

Andronescu a explicat că fata s-a întors la școală deoarece situația este supravegheată de un consilier școlar trimis de ISJ Prahova.

„Am discutat cu conducerea Inspectoratului Școlar Prahova situația și este în legătură permanentă cu școala. A trimis acolo un consilier școlar care ține sub supraveghere situația aceasta și astăzi, inspectorul școlar general a intervenit din nou la instituțiile abilitate ale statului pentru a asigura protecția celelalte fete și a celorlalți copii, dacă ar exista o asemenea manifestare. Am înțeles de la ceea ce mi-a spus domnul inspector școlar general că cele două fete aparțin unor culte religioase diferite, dar nu vreau să comentez pentru că nu sunt foarte clare lucrurile. Cert este că ne preocupă extrem de mult această situație și sperăm să nu se mai reediteze un asemenea eveniment”, a spus Andronescu.

Ministrul a mai spus că inspectorul școlar general a trimis la Colegiul Alexandru Ioan Cuza un consilier școlar care supraveghează situația din școală. Acesta are obligația să stea de vorbă cu eleva respectivă și să sesizeze dacă se schimbă ceva în comportamentul ei.

Ministrul Educației a explicat că acel consilier este detașat în permanență la Colegiul unde învață atât victima, cât și agresoare, pentru a putea interveni în orice moment.

„El va găsi probabil un program pentru eleva respectivă să discute cu ea ori de câte ori este necesar pentru că este zilnic în acea școală pe tot programul școlar al elevei respective. Nu știu ce vor hotărî organele de anchetă, ancheta este în desfășurare (…) Ce pot să vă spun este că inspectorul școlar general a făcut un document scris, o petiție către poliție și că în acea petiție a scris aceste lucruri: că este îngrijorat de ceea ce se poate întâmpla în școală. Poliția a răspuns că nu este cazul să fie îngrijorat și atunci ce putea să facă inspectorul? A a trimis un consilier care este în permanență acolo. Este o școală foarte bună, e unul dintre colegiile bune ale Ploieștiului, Colegiul Alexandru Ioan Cuza”, a mai spus Ecaterina Andronescu

Despre faptul că nu au fost luate măsuri împotriva fetei de 18 ani, care a încercat să își omoare prietena, lovind-o cu o bâtă de baseball, Ecaterina Andronescu a spus că ea este de părere că eleva ar fi trebuit să intre într-un proces de consiliere psihologică mult mai sever.

„Noi toți suntem supuși legislației, iar legislația pe acest domeniu ține de instituțiile abilitate. Eu cred că această elevă ar fi trebuit să fi intrat în proces de consiliere psihologică mult mai sever probabil decât poate să facă consilierul respectiv, dar, dacă așa au hotărât organele de anchetă, îmi este greu să decid eu în locul lor. Cel mult, aș vrea când mă întorc la București să vorbesc cu doamna Dan (Carmen Dan, ministrul de Interne – n.r.), poate interveni cu o pază suplimentară în școala respectivă. (…) Am fost șocată, vă mărturisesc sincer de acest caz pentru că nu am mai întâlnit. Și ce încredere a avut eleva agresată de a merge acasă la ea.... Cred că nu știm suficient de bine cazul respectiv”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

La începtul acestui an o elevă de 18 ani, din Ploieşti, a încercat să-şi omoare prietena cu o bâtă de baseball. Fata a chemat-o pe prietena ei acasă, i-a cerut să se întoarcă cu spatele și a început să o lovescă cu o bâtă. Tânăra a reușit să scape din mâinile agresoarei după ce un vecin a auzit țipetele fete și a intervenit.

Agresoarea a fost reținută reținută pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat însă anchetatorii au considerat că tânăra nu reprezintă un pericol public și a fost lăsată în libertate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.