Un judecător federal a validat luni decizia unei universităţi de a impune vaccinul anti-COVID-19 studenţilor şi personalului, relatează AFP, conform AGERPRES.
Magistratul Damon Leichty de la tribunalul din South Bend, est de Chicago, a pronunţat prima hotărâre cu privire la acest subiect, dar decizia poate fi contestată până la Curtea Supremă.
Sesizat în regim de urgenţă de opt studenţi, magistratul a refuzat să suspende noile reguli sanitare impuse de Universitatea din Indiana pentru reluarea cursurilor în campusurile sale între 1 august şi 15 august.
Aceste reguli prevăd vaccinarea obligatorie pentru cei 90.000 de studenţi şi 40.000 de angajaţi, dar prevăd scutiri din motive religioase sau medicale.
Constituţia le permite studenţilor ''să refuze tratamente medicale pe principiul dreptului de a dispune de propriul corp'', a afirmat judecătorul Damon. Dar, de asemenea, permite ''impunerea unui proces rezonabil de vaccinare în interesul legitim al sănătăţii publice'', a adăugat el. ''Aşa a făcut universitatea'', a menţionat judecătorul într-o decizie de aproximativ 100 de pagini.
Dintre cei opt reclamanţi, şase au deja o scutire din motive religioase, dar nu doresc să poarte mască sau să respecte distanţarea fizică, a indicat judecătorul.
Campania de vaccinare din Statele Unite, care a înregistrat progrese mari împotriva pandemiei, a încetinit în ultimele săptămâni.Aproximativ 68% dintre adulţi au primit cel puţin o primă doză de vaccin, dar există mari disparităţi geografice.
Decizie a unei instanțe din SUA: O universitate a obţinut dreptul de a impune vaccinarea studenţilor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

163
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
163

1.182
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.182

1.910
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
1.910

1.250
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.250

982
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
982

614
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
614

147
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
147

1.109
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.109

73
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
73

1.492
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.492

715
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
715

1.074
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.074

2.062
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
2.062
















Comentează