Justiția din România a făcut un pas fără precedent, emițând pentru prima dată un ordin de protecție pentru alienare parentală și violență psihologică asupra unui copil. Anunțul a fost făcut public de Alina Gorghiu, care a subliniat importanța majoră a deciziei și impactul ei asupra modului în care statul tratează abuzul emoțional asupra copiilor.
„Pentru prima dată, justiția din România a emis un ordin de protecție pentru alienare parentală și violență psihologică asupra unui copil”, a transmis Alina Gorghiu, explicând că nu este vorba despre violență fizică, ci despre „ani de abuz emoțional și ruperea forțată a legăturii dintre copil și părinte”.
Un copil ținut șase ani și jumătate departe de un părinte
Potrivit informațiilor prezentate, copilul a fost separat timp de șase ani și jumătate de unul dintre părinți, deși alienarea parentală fusese constatată anterior de instanțe. Cu toate acestea, copilul a rămas expus unui mediu abuziv, fără ca măsurile dispuse să producă efecte reale.
„Deși alienarea parentală fusese constatată anterior, copilul a rămas expus”, a arătat Gorghiu, punctând o problemă sistemică legată de lipsa intervențiilor ferme în astfel de cazuri.
Instanța: menținerea copilului lângă agresor este mai traumatizantă
Decizia instanței marchează o schimbare radicală de abordare. Judecătorii au stabilit clar că menținerea copilului lângă agresor este mai traumatizantă decât separarea temporară, în scop de protecție.
„Acum, instanța a spus limpede: menținerea copilului lângă agresor este mai traumatizantă decât separarea pentru protecție”, a subliniat Alina Gorghiu.
În baza acestei concluzii, a fost emis un ordin de protecție exclusiv pentru violență psihologică, o măsură rar aplicată până acum în România.
Violența psihologică este violență reală
Mesajul transmis de această hotărâre este unul ferm și fără echivoc. Alina Gorghiu a sintetizat semnificația deciziei în termeni clari: „Violența psihologică este violență reală. Copiii sunt victime directe, nu martori ai conflictelor dintre adulți. Statul trebuie să intervină la timp, nu după ce răul este făcut.”
Afirmațiile vin într-un context în care abuzul emoțional este adesea minimizat, tocmai pentru că nu lasă urme vizibile, deși efectele asupra dezvoltării copilului pot fi profunde și de durată.
O realitate trăită zilnic de multe familii
Pentru numeroși părinți și copii, alienarea parentală nu este un concept teoretic, ci o experiență cotidiană dureroasă. „Pentru multe mame și pentru mulți copii, acesta nu este un subiect teoretic. Este viața lor de zi cu zi. Este suferință tăcută”, a mai transmis Gorghiu.
Ea și-a exprimat speranța că această hotărâre nu va rămâne un caz izolat, ci va deschide calea unor intervenții mai rapide și mai ferme ale statului.
Un precedent care poate schimba practica judiciară
„Sper ca acest precedent să nu rămână o excepție. Sper să fie începutul unei schimbări reale, în care protejăm copiii și victimele înainte de tragedii”, a declarat Alina Gorghiu, mulțumind totodată celor care au avut curajul să vorbească public despre astfel de situații.
Șase ani și jumătate de abuz psihologic ignorat de sistem
Cazul vizează un copil care, timp de șase ani și jumătate, a fost ținut departe de unul dintre părinți, deși instanțele constataseră anterior existența alienării parentale și a abuzului psihologic. Cu toate acestea, hotărârile judecătorești succesive nu au fost puse în aplicare în mod efectiv, iar copilul a rămas într-un mediu profund nociv.
Ani la rând, sistemul judiciar a evitat o decizie fermă, pe fondul unei temeri persistente: aceea că separarea copilului de părintele agresor ar putea provoca o traumă mai mare decât menținerea situației existente. Această paradigmă, larg răspândită în practica instanțelor, a avut ca efect prelungirea suferinței copilului.
Instanța răstoarnă o paradigmă periculoasă
Pentru prima dată în România, o instanță a decis explicit că menținerea copilului lângă agresor este mai traumatizantă decât separarea pentru protecție. Judecătorii au emis un ordin de protecție exclusiv pentru violență psihologică și socială, obligând părintele agresor să păstreze distanța față de copil și să poarte brățară electronică de monitorizare.
Măsura a fost extinsă și asupra familiei părintelui agresor, instanța reținând că aceasta a avut un rol activ în procesul de alienare parentală. În urma deciziei, copilul a fost plasat în siguranță, alături de părintele alienat.
Alienarea parentală, recunoscută ca agresiune directă asupra copilului
Dosarul a fost instrumentat de Irina Tomescu, una dintre puținele avocate din România care tratează public alienarea parentală ca pe o formă severă de violență psihologică.
Potrivit acesteia, valoarea de precedent a deciziei nu derivă doar din soluția finală, ci mai ales din standardul extrem de ridicat de probare impus de instanță. Alienarea parentală nu lasă urme vizibile, ci presupune un proces lent și sistematic de manipulare emoțională, izolare și denigrare a unuia dintre părinți, cu efecte devastatoare asupra copilului.
„Este foarte greu de demonstrat. A fost nevoie de ani de documente, evaluări psihologice, hotărâri succesive și probe consistente”, a explicat avocata pentru EVZ.
Pe lângă ordinul de protecție, în dosar au fost inițiate și alte proceduri juridice complexe, inclusiv acțiuni privind decăderea din drepturile părintești.
O problemă națională, tratată prea târziu
Cazul scoate la iveală o realitate incomodă: alienarea parentală a devenit o problemă de amploare națională, însă intervenția statului rămâne rară și întârziată. De cele mai multe ori, copiii sunt considerați „martori” ai conflictelor dintre adulți, nu victime directe ale violenței psihologice.
În timp, acest tip de abuz produce efecte psihologice profunde și de durată, afectând capacitatea copilului de a construi relații sănătoase și de a avea o viață echilibrată.
Comentează