Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie de ultimă oră a CAB în dosarul fraților Tate: E vizată direct fosta polițistă, care le era complice

foto spy news
politista complice

Fosta poliţistă din dosarul fraţilor Tristan şi Andrew Tate, Luana Alexandra Radu, rămâne în arest preventiv, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au respins ca nefondată contestaţia. ”Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpata RADU LUANA ALEXANDRA împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.03.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, în dosarul penal nr. 7346/3/2023”, a transmis, joi, Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia magistraţilor este definitivă.

Cu o zi în urmă, Tribunalul Bucureşti a respiuns contestaţiile formulate de Tristan şi Andrew Tate la măsura arestului preventiv. Şi în cazul lor decizia magistraţilor este definitivă.

Cei doi fraţi sunt în arest din decembrie 2022.

Ei au fost reţinuţi după ce, în 29 decembrie, au avut loc cinci percheziţii, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la locuinţele deţinute de ei, dar şi de cele două complice ale lor. Ulterior, la începutul lui ianuarie, au avut loc alte 7 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova în dosarul în care ei sunt cercetaţi.

”În fapt, cele 4 persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români - Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani. Persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, preciza IGPR.

Şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat au fost identificate.

”Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, în două ocazii diferite, de o persoană prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale. Au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de persoanele bănuite. Cele 4 persoane bănuite au fost reţinute, ulterior fiind arestate preventiv”, menţiona sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.