Discuțiile tehnice privind pachetul de măsuri fiscale au adus primele concluzii. Surse social-democrate susțin pentru STIRIPESURSE.RO că PSD a reușit să impună două propuneri-cheie în cadrul negocierilor cu Ministerul Finanțelor.
Sursele citate susțin că în urma negocierilor au fost aprobate două propuneri importante:
-
Eliminarea contribuției CASS pentru veterani și deținuți politici – măsura era inclusă în pachetul fiscal 1;
-
Impozitarea cu 16% a câștigurilor obținute din criptomonede – o modificare esențială pentru reglementarea veniturilor din acest sector.
Social-democrații își exprimă în continuare nemulțumirea față de taxarea multinaționalelor și susțin menținerea unei prevederi respinse inițial de Ministerul Finanțelor, și anume: impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri anuale peste 50 de milioane de euro și modificarea mecanismului pentru taxarea externalizării capitalurilor – PSD cere înlocuirea termenului „afiliat” cu „nerezident”, pentru a bloca strategiile prin care multinaționalele își mută profiturile în afara țării prin firme terțe.
Alte propuneri susținute de PSD
Pe lângă măsurile deja adoptate, PSD insistă și asupra altor modificări fiscale:
-
Eliminarea contribuției CASS pentru mame;
-
Taxarea cu 16% a depozitelor bancare ce depășesc 100.000 de euro – măsura ar viza aproximativ 86.000 de persoane;
-
Introducerea contribuției CASS pentru beneficiile primite de refugiații ucraineni, întrucât aceștia folosesc sistemul medical românesc.
Pachetul 2 avansează fulger. Bolojan apasă pedala de accelerație
Guvernul condus de Ilie Bolojan trece la viteză maximă pentru adoptarea Pachetului 2 de austeritate, un set de măsuri fiscale controversate, care a stârnit deja ample dezbateri și nemulțumiri în societate. Calendarul stabilit de Executiv este unul extrem de accelerat, iar impactul economic și social promite să fie major.
Potrivit surselor guvernamentale, vineri va avea loc o ședință specială de Guvern, în care Pachetul 2 urmează să fie aprobat după primirea tuturor avizelor necesare de la Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ și alte instituții consultative.
Sâmbătă și duminică, termenul-limită pentru depunerea amendamentelor din partea parlamentarilor, organizațiilor profesionale și instituțiilor interesate. Luni dimineață, Guvernul va organiza o nouă ședință pentru analiza observațiilor transmise.
Tot luni, după-amiază, Executivul își va asuma răspunderea în Parlament pe întregul pachet legislativ. Practic, proiectul va fi considerat adoptat, dacă nu va fi depusă și votată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Măsurile fiscale pregătite pentru Pachetul 2
La capitalul social vor fi praguri noi:
- 500 lei până la 400.000 lei cifra de afaceri
- 5.000 lei până la 7 milioane lei cifra de afaceri
- 90.000 lei peste 7 milioane
Alte măsuri fiscale pregătite la Guvern:
Se dorește menținerea eșalonării simplificate, o formă mai ușoară și rapidă d plată a obligațiilor fiscale în rate, introdusă ca măsură temporară în perioada pandemiei, dar acum vor fi reguli noi și mai stricte:
Măsura susține astfel contribuabilii mici (persoane fizice sau firme cu datorii moderate), care mai pot beneficia astfel de eșalonare simplificată.
- plafoane pentru datorii (500 – 100.000 lei pentru persoane fizice, 5.000 – 400.000 lei pentru firme);
- firmele trebuie să aibă cel puțin 12 luni vechime ca să poată cere eșalonarea simplificată
- dacă datoriile depășesc plafonul, totuși eșalonarea se poate da, dar numai în limita sumelor certe pe care debitorul are de încasat de la stat
Pentru profesiile liberale s-au propus 72 salarii minime la plata CASS, în loc de 90, cum era inițial.
De asemenea, a fost agreată o taxă de 25 de lei pentru coletele din afara Uniunii Europene. Această taxă va afecta în special coletele primite de pe Temu sau Shein.
Comentează