Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie de ultimă oră a senatorilor în privinţa pensiilor militarilor şi poliţiştilor

pensii plata

Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, marţi, un amendament potrivit căruia militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, faţă de 65% cum este, în prezent, în OUG 57/2015.

Senatorii din comisie au adoptat şi un amendament privind plafonarea pensiei stabilite, recalculată şi actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul. Senatorii au dezbătut şi avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetar, în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din domeniul apărării.

Membrii comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru aceste pensii. Potrivit celor adoptate de comisie, "militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul". "Pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul".

Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului care este primă Cameră sesizată. În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor şi a altor drepturi băneşti de care beneficiază militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Ordonanţa mai stabilea că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanţa de urgenţă prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcţională din cauza unor "anumite contradicţii" şi a fost nevoie de găsirea unei formule "juste, aplicabile şi raţionale" care va produce o creştere a acestora, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.