Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie de ultima oră luată de Parlamentul francez în criza 'vestelor galbene': Măsurile de urgență ale Guvernului au fost adoptate

twitter
proteste bruxelles veste galbene

Parlamentul francez a dat vineri undă verde finală, printr-un vot al Senatului, măsurilor de urgenţă ale executivului adoptate în răspuns la criza ''Vestelor galbene'', relatează AFP, potrivit Agerpres

După patru ore de dezbateri, în afară de cele 13 ore din ajun în Adunarea Naţională, proiectul de lege privind ''măsuri de urgenţă economice şi sociale'' a fost aprobat.

Senatorii LR au votat pentru, nu ''prin aderare'' ci prin ''responsabilitate'', potrivit liderului lor Bruno Retailleau pentru care ''atunci când există un incendiu, nu se pune gaz pe foc''. Senatorii partidului La Republique en Marche (LREM) şi ai Uiunii centriste, precum şi Independenţii şi RDSE (majoritatea radicală) au făcut la fel.

Citeste si Vâlcov 'nu crede' că OUG privind măsurile fiscale va genera pierderea locurilor de muncă la companiile de stat

Socialiştii s-au abţinut, ca şi comuniştii, care au apărat în zadar o moţiune prealabilă.

Având în vedere că textul a fost adoptat "în conformitate" fără a se schimba versiunea Adunării, adoptarea sa este definitivă.

Doar opt amendamente, toate prezentate de stânga, au fost revizuite înainte de a fi respinse sau retrase. Ele vizau în special menţinerea reevaluării prestaţiilor sociale în funcţie de inflaţie sau obţinerea unei reevaluări semnificative a salariului minim.

Deşi organizarea ''vestelor galbene'' încă nu este clară - o caracteristică a acestei mişcări -, se pare că sâmbăta aceasta protestele se vor desfăşura cu precădere în oraşele din provincie, la punctele de trecere a frontierelor şi în faţa sediilor unor multinaţionale, după ce protestele desfăşurate în weekend-urile trecute la Paris au fost marcate de arestări masive, acte de vandalism şi distrugeri considerabile.

Măsurile menite să facă mai suportabilă ''starea de urgenţă socială'' anunţată pe 10 decembrie de preşedintele Macron, dintre care se evidenţiază creşterea salariului minim, nu au reuşit să liniştească toate ''vestele galbene'', care acum cer un sistem de consultări populare şi eliminarea privilegiilor pentru politicieni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.