Curtea de Apel Constanța a confirmat joi, 19 martie 2025, decizia Judecătoriei Hârșova, prin care bancherul Radu Grațian Ghețea, acuzat de producerea unui accident mortal în județul Constanța în iunie 2022, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Potrivit surselor oficiale citate de Ziarul Amprenta, Curtea de Apel a respins apelurile depuse atât de părțile civile, cât și de firma de asigurări, menținând astfel sentința pronunțată de Judecătoria Hârșova, potrivit Ziarul Amprenta.
Decizia de astăzi a Curții de Apel Constanța este definitivă.
În cazul accidentului, conform procurorilor, pe 5 iunie 2022, în jurul orei 12:30, Ghețea ar fi condus un autoturism pe raza localității Hârșova și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune laterală cu un autoturism Volkswagen Golf, apoi continuând pe sensul greșit și lovind frontal un autoturism Dacia. În urma impactului, pasagerul aflat pe locul din dreapta față al autoturismului Dacia a decedat.
Motivarea deciziei de condamnare de către Judecătoria Hârșova a ținut cont de mai multe elemente, printre care vârsta inculpatului (73 de ani la data faptei), faptul că era căsătorit, cu studii superioare și președinte al Consiliului de Administrație al „Libra Bank” din București, istoricul său contravențional (fără antecedente penale) și comportamentul sincer pe parcursul procesului penal.
Radu Grațian Ghețea este președinte al CA Libra Bank, președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor din anul 2015 și a deținut anterior, mai bine de 10 ani, funcția de președinte al consiliului de administrație CEC Bank.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoare de cuantum minim, considerând că aceasta va asigura îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplu.
Astfel, decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
Comentează