Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie istorică la Vatican - Sunt vizate cuplurile de același sex

vatican

Vaticanul a anunţat luni, într-o hotărâre istorică aprobată de Papa Francisc, că preoţii romano-catolici pot oficia binecuvântări ale cuplurilor de acelaşi sex, atât timp cât aceste binecuvântări nu fac parte dintre ritualurile sau liturghiile obişnuite ale Bisericii, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Un document publicat de Biroul doctrinal de la Vatican precizează că astfel de binecuvântări nu ar legitima situaţiile neregulate, ci ar fi un semn că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi.

Conform noului document, preoţii catolici ar trebui să decidă de la caz la caz şi "nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situaţie în care aceştia ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare".

Papa Francisc a dat de înţeles în luna octombrie că se pregătea o schimbare oficială, ca răspuns la întrebările adresate de cinci cardinali conservatori la începutul unui sinod al episcopilor de la Vatican.

În timp ce răspunsul din octombrie a fost mai nuanţat, documentul de luni, redactat pe opt pagini şi intitulat "Despre semnificaţia pastorală a binecuvântării", a explicat situaţii specifice. O secţiune de 11 pagini a fost numită "Binecuvântarea cuplurilor aflate în situaţii neregulate şi a cuplurilor de acelaşi sex".

Biserica Catolică consideră că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu reprezintă un păcat, dar actele homosexuale sunt un păcat. De la alegerea sa, în 2013, papa Francisc a încercat să facă Biserica Catolică, ce are 1,3 miliarde de credincioşi, să devină mai primitoare faţă de persoanele LGBT, dar fără a schimba doctrina morală privind activităţile homosexuale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.