Decizie istorică. Villarreal – Barcelona și AC Milan – Como se vor disputa în afara Europei

Autor: Anca Flondor

Publicat: 06-10-2025 20:17

Article thumbnail

Sursă foto: UEFA.com

UEFA a acceptat, în mod excepțional și nerepetabil, disputarea a două meciuri de campionat național în afara Europei: Villarreal – FC Barcelona, la Miami, pe 20 decembrie 2025, și AC Milan – Como, programat la Perth (Australia), pe 7 sau 8 februarie 2026.

Decizia, calificată drept istorică, marchează prima dată când partide din La Liga și Serie A vor fi disputate pe alte continente. Ea survine în urma reuniunii Comitetului Executiv al UEFA și a unor consultări ample cu federațiile naționale din Spania și Italia, cluburile implicate, precum și cu reprezentanți ai FIFA.

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, a subliniat, într-un comunicat oficial, caracterul unic al hotărârii:

„Meciurile de campionat ar trebui să se joace acasă; orice altă soluție i-ar priva pe fanii fideli de drepturile lor și ar putea introduce elemente distorsionante în competiții. Consultarea noastră a confirmat amploarea acestor preocupări. Deși este regretabil să permitem disputarea acestor două partide, această decizie este excepțională și nu trebuie considerată un precedent”.

UEFA va colabora cu FIFA pentru a stabili reguli

Čeferin a adăugat că UEFA va colabora cu FIFA pentru a stabili reguli clare privind eventuale cereri similare, astfel încât să fie protejate „integritatea competițiilor naționale și legătura dintre cluburi, suporteri și comunitățile locale”.

Potrivit Gazzetta dello Sport, o parte esențială a compromisului a venit din partea Gabriele Gravina, președintele Federașiei italiene de fotbal și vicepreședinte UEFA. Gravina a propus ca aprobarea să fie acordată doar cu caracter excepțional, pentru a permite disputarea meciurilor în contextul actual, fără a deschide calea unor relocări permanente ale etapelor de campionat.

„Obiectivul nostru nu este să internaționalizăm campionatele, ci să asigurăm o soluție punctuală, transparentă și controlată”, a transmis Gravina, adăugând că federațiile membre trebuie să consulte UEFA înainte de orice solicitare viitoare.

De ce au dorit echipele să joace în altă parte

Pentru Serie A, mutarea meciului Milan – Como la Perth a fost determinată de neutilizarea stadionului San Siro, indisponibil în perioada pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026.

În același timp, LaLiga a solicitat organizarea meciului Villarreal – Barcelona la Miami, parte din strategia sa de extindere internațională.

Consultările UEFA au confirmat „lipsa generalizată de sprijin” din partea suporterilor, altor ligi și instituții, însă absența unui cadru clar în regulamentele FIFA, aflate în revizuire, a făcut imposibilă o respingere formală.

În consecință, Comitetul Executiv a aprobat cele două cereri în mod excepțional.

Clubul AC Milan are deja o relație solidă cu orașul Perth, unde a jucat mai multe meciuri amicale în ultimii ani și a lansat proiecte sociale prin Fondazione Milan. În 2024, peste 56.000 de spectatori au asistat la duelul amical Milan–Roma pe Optus Stadium, locul unde se va disputa și meciul cu Como.

Pentru fanii italieni, clubul a anunțat că abonații de la San Siro vor primi compensații, în timp ce suporterii internaționali sunt așteptați la eveniment, unde temperaturile vor depăși 25°C în plină vară australiană.

Toate cele 55 de federații afiliate UEFA și-au reafirmat angajamentul de a consulta forul continental înaintea oricărei cereri similare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri