Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DECIZIE majoră: Instanţa cere DNA declasificarea unui mandat de interceptare

interceptari telefon

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis repunerea pe rolul Curţii de Apel Braşov a dosarului în care omul de afaceri Remus Truică, prințul Paul și Dan Andronic au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul ''Ferma Băneasa''. Totodată, instanţa a cerut DNA declasificarea unui mandat în baza căruia a fost interceptat Tal Silberstein.

Vezi şi: ALERTĂ - DNA, înfrângere de răsunet în instanţă

MINUTA:

345/64/2016/a1- Repune cauza pe rol. Emite adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov în vederea înaintării la dosar a mandatului nr. 005476/09.09.2011 emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, declasificat, în baza căruia a fost interceptată şi înregistrată convorbirea efectuată de numitul Tal Silberstein, de la postul telefonic nr. ...., la data de 15.12.2011 (ora 15:59:42), redată în cuprinsul procesului verbal din data de 16 decembrie 2015. Fixează termen în camera de consiliu la data de 8 decembrie 2016 – ora 11.00, Sala Secţiile Unite, cu citarea contestatorilor-inculpaţi, precum şi a intimatelor-părţi civile. Se va asigura asistenţa judiciară obligatorie a inculpaţilor, procedându-se la încunoştinţarea telefonică a apărătorilor aleşi. Se va asigura prezenţa unui interpret de limbă engleză. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 22 noiembrie 2016.

Vezi şi: Deputații își întrerup campania electorală pentru DNA

Detaliile dosarului:

Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în mai 2016, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, și pe prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, și complicitate la abuz în serviciu.

În dosar au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar:

* Dan Andronic, consultant politic și jurnalist, pentru constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență, în formă continuată

* Marius Andrei Marcovici, administrator al unei firme, pentru constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, complicitate la trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată

* Lucian Claudiu Mateescu, pentru constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență, în formă continuată.

Vezi și: Legi vs. legi: Are Liviu Dragnea dreptul de a fi prim-ministru?

Tot sub control judiciar, au fost trimiși în judecată:

* Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Științe Agricole din România, în prezent președinte al aceleiași instituții, pentru complicitate la abuz în serviciu

* Niculae Dima, la data faptelor secretar al localității Snagov și membru în Comisia locală de fond funciar, pentru abuz în serviciu

* Theodor Chiriac, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, delegat în funcția de șef al Direcției, pentru abuz în serviciu, în formă continuată, și participație improprie la spălarea banilor

* Nicolae Jecu, la data faptelor prefect al județului Ilfov, și Valentin Delcea — ambii pentru abuz în serviciu

* Nela Păvăloiu, pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare de bani.

Vezi și: Tăriceanu, înțepături la adresa PSD: Asta e o problemă a lor...

În stare de libertate vor fi judecați în același dosar:

* Robert Mihăiță Roșu, partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, în formă continuată, complicitate la spălarea banilor în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (două fapte)

* Tal Silberstein, om de afaceri israelian, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată și complicitate la spălarea banilor în formă continuată

* Benyamin Steinmetz, om de afaceri israelian, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență în formă continuată și complicitate la spălarea banilor în formă continuată

* Moshe Agavi, om de afaceri israelian, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării

* SC Reciplia SRL pentru trafic de influență în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată

Vezi şi: Lovitură pentru Viorel Hrebenciuc: Decizie MAJORĂ a magistraților în cazul fostului deputat PSD

Apostol Mușat, la data faptelor primar al comunei Snagov, avocata Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiță, Ion Stoian, Caterina Popa și Gheorghe Olteanu au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave sau pentru complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, iar Marin Gostin pentru mărturie mincinoasă.

Procurorii anticorupție au solicitat totodată instanței luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpaților Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Moshe Agavi, pentru o perioadă de 30 de zile, care va curge de la data punerii în executare a mandatelor, având în vedere situația de fapt și împrejurarea că inculpații se sustrag judecății.

Potrivit unui comunicat al DNA, acuzațiile aduse inculpaților vizează infracțiuni comise în perioada 2006 — 2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obținerii unor bunuri de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prințul Paul.

"Pe de o parte, inculpatul Paul Philippe Al României a cumpărat influența pe care inculpatul Truică Remus o avea asupra diferiților funcționari de la instituțiile publice care dețineau cele două proprietăți. Pe de altă parte, inculpatul Truică Remus a prezentat 'afacerea' unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat, constituind un grup infracțional, pentru a se implica în demersurile infracționale, singura cale în obținerea bunurilor imobile pe care Paul Philippe Al României le revendica în mod nelegal", se precizează în comunicat.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, inculpații Remus Truică, Robert Mihăiță Roșu, Tal Silberstein și Benyamin Steinmetz au constituit, începând din noiembrie 2006, un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prințul Paul, prin oferire de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităților și instituțiilor care dețineau aceste proprietăți. Inculpații Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Moshe Agavi și Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracțional, primii trei în anul 2007, iar ultimul în 2011.

"Inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Truică Remus și asociaților acestuia din grupul infracțional o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obținerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL. Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcționari publici implicați în procedurile de retrocedare, prin influența avută în mod direct (...) și indirect, prin intermediul relațiilor pe care le au în lumea politică, în justiție, la cel mai înalt nivel și presă (relații de prietenie/ afaceri cu membri ai guvernului, parlamentari, funcționari, autorități publice, cu persoane cu influență în presă, relații la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceștia, în mod nelegal, să determine obținerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe", se menționează în comunicat.

Prințul Paul, Remus Truică și ceilalți membri a grupului au ascuns ulterior natura ilicită a înțelegerii, prin încheierea, la data de 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății. Contractul a fost încheiat între prințul Paul și SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică.

"În concret, acest contract redactat de Roșu Robert prevede că Al României Paul Philippe, în calitate de cedent transmite/ cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate și identificate în contract (între care și Ferma Băneasa cu un teren în suprafață de 28,63 ha și Pădurea Snagov cu teren forestier de circa 30 ha). Reciplia SRL se obliga să plătească în anumite condiții o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire", mai susțin procurorii.

Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, prințul Paul a semnat alte înscrisuri și contracte, prin care s-a urmărit ascunderea provenienței ilicite a unor bunuri ce urmau să fie retrocedate. Este vorba, printre altele, de actul adițional încheiat pe 20 martie 2007, ce viza 12 bunuri imobile, între care și Palatul Peleș, cel din 4 aprilie 2007 ce viza bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic, cel din 4 octombrie 2007 ce viza 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere, precum și clădiri în Sinaia și București.

După dobândirea bunurilor Pădurea Snagov și Ferma Băneasa, acestea au fost transferate de prințul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la prețuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienței, iar societatea respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Referitor la activitatea derulată de membrii grupului pentru obținerea frauduloasă a Pădurii Snagov, procurorii susțin că inculpata Nela Păvăloiu i-a promis prințului Paul că, prin influența avută la nivelul funcționarilor publici cu atribuții în retrocedarea pădurii Snagov, îi poate determina să acționeze conform intereselor acestuia.

"Aceasta a făcut demersuri la Primăria Snagov și Instituția Prefectului Ilfov, a redactat cereri, memorii, a pus la dispoziția funcționarilor publici înscrisuri și, prin intermediul primarului Mușat Apostol, cu care are o relație apropiată, beneficiind de sprijinul unor persoane din conducerea unor partide politice, și-a exercitat influența asupra funcționarilor publici din cadrul comisiei locale Snagov și comisiei județene de fond funciar Ilfov, determinându-i să valideze retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeței de 46,78 ha teren forestier, deși acesta nu a depus cerere în mod valabil, nu a făcut dovada titlului lui Carol al II-lea sau drepturilor sale succesorale după acesta. În schimb, inculpata Păvăloiu Nela urma să primească 30% din valoarea bunului ce urma a fi retrocedat", se menționează în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie — noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care prințul Paul solicita restituirea a 47 de hectare de pădure. Pe 9 martie 2006 s-a întocmit procesul verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, care a constatat că solicitantul îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 de hectare de teren, deși reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării, întrucât nu exista act de proprietate și terenul revendicat nu se afla în anexa la Decretul 38/1948.

"Din probatoriu a rezultat că, în realitate, nu a avut loc o ședință a comisiei, ci la insistențele secretarului localității, inculpatul Dima Niculae, un funcționar a semnat anexa 37 (în care se menționează persoana și suprafața aprobată la retrocedare), care a fost înaintată apoi Comisiei județene pentru validare pentru 46,78 ha pădure. Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înaintate spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov", se precizează în comunicat.

În plus, la dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că prințul Paul este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii.

"Cu încălcarea dispozițiilor legale (...), inculpatul Delcea Valentin, în calitate de subprefect al județului Ilfov și membru al comisiei județene de fond funciar, a aprobat în comisie și a semnat apoi hotărârea (...) prin care s-a recunoscut dreptul lui Al României Paul asupra suprafeței de teren solicitate, deși acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptățită și că terenul a fost preluat de la Carol al II-lea. (...) După emiterea hotărârii de validare, s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie. În acest sens, demersuri au fost făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, dar și de inculpatul Truică Remus care a apelat la persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie", mai susțin procurorii.

Ulterior, pe 26 iunie 2007 și 15 august 2007, prințul Paul a fost pus în posesie cu suprafața totală de 46,78 hectare de pădure în localitatea Snagov. Din suprafața retrocedată, Nela Păvăloiu a primit 78.792 de metri pătrați.

Nela Păvăloiu, cu scopul de a ascunde proveniența ilicită a terenului primit la Snagov, a încheiat în 2008 contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL în numele societății sale, Ilko Star SRL, transferând întreaga suprafață pe numele unei societăți comerciale înființate în anul 2015, ca aport la capital. Potrivit procurorilor, respectiva societate este controlată în fapt de inculpată, fiind deținută și administrată de fiica sa.

"În ceea ce îl privește pe inculpatul Chiriac Theodor, s-a stabilit că, prin doi intermediari, acesta a disimulat folosul necuvenit, 1.000 mp teren forestier în zona Fundul Sacului, primit ca urmare a exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu, interpunându-i pe cei doi în transferul proprietății bunului. Ulterior, la solicitarea lui Chiriac Theodor, terenul a fost vândut, prin aceiași intermediari, iar prețul de 50.000 euro a fost încasat de Chiriac Theodor, deși în act s-a menționat 5.000 euro", se mai arată în comunicat.

În acest mod, Theodor Chiriac ar fi intrat în posesia efectivă a mitei, determinându-i pe cei implicați în tranzacție să disimuleze, fără vinovăție, adevărata natură a provenienței bunului.

"Imediat după intrarea în posesie, deși a avut cunoștință de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoștea dreptul de proprietate al statului român asupra terenului în defavoarea regelui Carol al II-lea), inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate (...) pentru 36,78 ha pe numele inculpatului Al României Paul Philippe. Acțiunea abuzivă a inculpaților menționați a avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, care constituie în același timp și folos necuvenit pentru Al României Paul Philippe, Truică Remus și membrii grupului infracțional din care cel din urmă făcea parte", mai susțin procurorii anticorupție.

Referitor la activitatea derulată pentru obținerea frauduloasă a Fermei Regale Băneasa, DNA arată că prințul Paul a depus o notificare pentru această proprietate în anul 2002, fără ca până la preluarea afacerii de către acest grup infracțional să se primească vreun răspuns.

În cursul anului 2008, în urma unei notificări formulate de prințul Paul având ca obiect ferma regală Băneasa, transmisă spre soluționare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, directorul institutului i-a determinat pe membrii Consiliului de administrație să aprobe solicitarea depusă, cu încălcarea dispozițiilor legale. Solicitantul, care cunoștea că documentația este incompletă și nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru retrocedarea terenului, a participat la discuțiile din ședința Consiliului de administrație al institutului și a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia, prin invocarea descendenței sale, dar și a unor pretenții de daune în cazul respingerii cererii.

Printr-o decizie din 26 septembrie 2008, consiliul de administrație a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, restituirea în natură a fermei regale Băneasa, iar în aceeași zi a fost încheiat și protocolul de predare-preluare a terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.

Procurorii au constatat că în primă fază existase opoziția conducerii institutului față de retrocedare, deoarece urma să se renunțe la un teren pe care erau desfășurate activități de cercetare. Cu toate acestea, la data de 29 iulie 2008, secretarul general al Academiei de Științe Agricole din România, Gheorghe Sin, învestit cu soluționarea notificării având ca obiect ferma regală Băneasa, a trimis institutului o adresă prin care solicita să se convoace Consiliul de administrație pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al României, care să fie invitat personal la ședință.

"În aceeași zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziția de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Sin Gheorghe i-a fost pretinsă lui Remus Truică de directorul institutului drept condiție pentru admiterea cererii, în cadrul înțelegerii frauduloase dintre aceștia", se arată în comunicat.

În urma acestei adrese, directorul a convocat Consiliul de administrație, ședința la care au fost invitați Paul Al României și avocatul acestuia, Robert Roșu, având loc la data de 2 septembrie 2008. La ședință a participat ca invitat și Gheorghe Sin, care prin poziția de susținere, împreună cu directorul institutului, a cererii de retrocedare a creat falsa reprezentare pentru membrii Consiliului de administrație că Academia agreează o astfel de decizie. În aceste condiții, Consiliul de administrație a decis restituirea în natură a terenului vizat.

"Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoțită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moștenitor îndreptățit sau incidența Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)", se mai arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, prin activitatea infracțională desfășurată s-a reușit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum și a fermei regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro. Ambele sume, totalizând 145.398.569 euro, reprezintă și un folos necuvenit pentru prințul Paul, Remus Truică și asociații acestuia în grupul infracțional.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea a 12 inculpați, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.