Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie militară majoră în Europa: nemții și francezi încep să construiască avionul de luptă european

AP
avion lupta

Deputaţii germani au validat miercuri proiectul viitorului avion de luptă european, menit să înlocuiască Rafale şi Eurofighter şi să dea o nouă dinamică Europei Apărării, însă cu anumite condiţii, relatează AFP.

După mai multe luni de rivalităţi politico-industriale între Germania şi Franţa, membrii Comisiei Bugetului din Bundestag au dat undă verde deblocării unor credite bugetare în valoare de 77 de milioane de euro, în vederea lansării primei mari etape acestui proiect franco-german căruia i s-a alăturat Spania. Această sumă urmează să permită finanţarea - egală - de către Franţa şi Germania a unor studii în vederea construirii până în 2026 a unui exemplar de demonstraţie al avionului de luptă european de nouă generaţie - intitulat ”New Generation Fighter” (NGF). Sumele în joc sunt limitate faţă de anvelopa globală a programului, însă etapa votului de miercuri era esenţială, iar un vot negativ ar fi însemnat punerea întregului proiect în discuţie.

RETICENŢE

Potrivit mai multor surse parlamentare, dispozitivul provoacă însă reticenţe. ”O vom face pentru că nu vrem să deteriorăm relaţiile franco-germane şi asta chiar înaintea venirii preşedintelui francez Emmanuel Macron în weekend în Germania, la Conferinţa Securităţii de la Munchen”, a declarat înainte vot raportorul proiectului în Comisia Bugetului, Rainer Brandl.

Însă aleşii germani, care se tem că partenerii industriali francezi ar putea fi prea dominatori în proiect, au impus condiţii din capul locului. Ei vor mai ales ca alt proiect militar franco-german de anvergură - programul tancului ”Main Ground Combat System” (MGCS), în care lideri urmează să fie germanii - să avanseze în acelaşi ritm ca cel al avionului viitorului.

DASSAULT, THALES ŞI AIRBUS

”Programul avionului de vânătoare, pilotat de francezi, avansează rapid, iar al tancului este în urmă”, a decriptat un parlamentar german sub protecţia anonimatului.

Este vorba despre dificultăţi ale industriaşilor germani din sectorul armamentului în a se pune de acord între ei asupra împărţirii ”tortului”.

Deputaţii au cerut de asemena garanţii ca interesele întreprinderilor germane din sectorul tehnologiilor să fie avute mai bine în vedere în dezvoltarea proiectului.

Avionul, care urmează să intre în acţiune în 2040, este capodopera Programului Sistemul de Luptă Aeriană al Viitorului (SCAF) care include de asemenea drone şi viitoare rachete de croazieră.

Votul de miercuri deschide calea anunţării contractelor industriaşilor implicaţi în proiect, şi anume Dassault, Airbus sau Thales. Şi relansează astfel unprogram care bătea pasul pe loc.

”LUMINI VERZI”

Ministrul francez al Armatelor Florence Parly şi-a exprimat satisfacţia cu privire la această ”etapă crucială”. ”Luminile sunt pe verde în dezvoltarea unui prototip al unui avion de luptă care va zbura în 2026”, a scris pe Twitter ministrul, care a exercitat presiuni asupra partenerilor germani la 5 februarie la Strasbourg.

Parisul şi Berlinul au ”responsabilitatea” de a ”construi această Europă a Apărării”, pleda ea, subliniind că votul deputaţilor în Bundestag are să trimită un ”semnal politic puternic”. ”O cooperare între egali nu înseamnă o cooperare fără pilot”, avertiza ea totodată.

Proiectul a trecut deja un obstacol în decembrie, odată cu încheierea unui acord între producătorii de motoare francez Safran şi german MTU cu privire la repartizarea industrială a lucrărilor de dezvoltare a motorului viitorului avion.

Într-o primă fază, Safran urmează să fie pilotul, iar MTU principalul partener, înaintea creării ”până la sfârşitul lui 2021” a unei societăţi comune cu cote 50/50.

În urma repartizării sarcinilor între Safran şi MTU, mai mulţi actori germani, inclusiv membri ai Bundestagului, au încercat să revină asupra acestui acord în favoarea lor.

”În spatele numelui barbar SCAF se ascunde proiectul care condiţionează viitorul aeronauticii de luptă franceze şi europene şi totodată afirmarea unei politici de apărare în vederea unei consolidări a securităţii continentului”, sublinia recent adjunctul directorului Institutului pentru Relaţii Internaţionale Startegice (IRIS) Jean-Pierre Maulny.

Subiectul urmează să fie abordat la Conferinţa Securităţii de la Munchen de către Macron, care tocmai a propus ca europenii - şi anume germanii - să se asocieze forţei nucleare franceze de disuasiune, de exemplu, participând la exerciţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.