Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie radicală în cazul turistului care nu a fost cazat la un hotel din Olanda pentru că era român

Interzis

Românul Alexandru Hegyi, al cărui caz a devenit de notorietate după ce i-a fost refuzată cazarea la un hotel din Tilburg, Olanda, din cauza naţionalităţii sale, susţine că a primit un mesaj din partea platformei de rezervări prin care Booking anunţă că a renunţat la colaborarea cu acel hotel. De altfel, unitatea de cazare nu mai poate fi găsită la o căutare pe platforma utilizată pe scară largă pentru rezervări în domeniul ospitalităţii.

”O victorie mică a avut loc astăzi, chiar dacă gustul ei este extrem de amar. Booking.com a îndepărtat numele proprietăţii de pe website-ul său până la finalizarea investigaţiei. În plus, Oficiul antidiscriminare din Olanda face propria anchetă”, scrie Alexandru Hegyi pe Facebook.

Booking descrie experiența ca fiind una atroce

Românul ataşează un mesaj despre care susţine că l-a primit din partea platformei de rezervări online, prin care aceasta îşi exprimă regretul pentru ”experienţa atroce” de care turistul a avut parte. Booking precizează, în mesajul publicat de Hegyi, că a suspendat hotelul de pe site şi că nu este de acord cu un astfel de comportament din partea partenerilor, clienţilor sau staff-ului Booking.

Platforma anunţă că îi va returna românului suma de 104,5 euro pe care o plătise pentru o noapte de cazare.

”Înţelegem cât de important este să fii respectat şi valorizat, fără a ţine cont de diferenţele care îl fac pe fiecare individ unic”, se mai arată în mesajul Booking.com publicat de Alexandru Hegyi.

Platforma de rezervări a transmis mesaj turistului român după ce acesta a scris şi a reclamat experienţa sa, în condiţiile în care rezervarea fusese făcută prin Booking.com.

De altfel, pe platforma de rezervări nu mai poate fi găsit hotelul care a refuzat românului cazarea din cauza naţionalităţii acestuia.

Românul Alexandru Hegyi a făcut o rezervare prin platforma Booking la un hotel din oraşul olandez Tilburg, dar a fost contactat de către reprezentanţii hotelului şi anunţat că rezervarea i-a fost anulată din cauza naţionalităţii sale.

Alexandru Hegyi este cercetător ştiinţific, lucrează în domeniul arheologiei la Centrul de Studii pentru Asia de Sud-Est şi în prezent locuieşte la Kyoto, în Japonia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.