Decretele privind numirea noilor miniştri, publicate în Monitorul Oficial

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 17-10-2017

Actualizat: 17-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

Decretele semnate de preşedintele Klaus Iohannis privind numirea lui Paul Stănescu în funcţiile de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a lui Felix Stroe - ministru al Transporturilor şi a lui Marius Nica - ministru delegat pentru Fonduri Europene au fost publicate marţi în Monitorul Oficial, conform Agerpres.

De asemenea, au fost publicate decretele prin care şeful statului a luat act de demisiile lui Sevil Shhaideh din funcţiile de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a lui Răzvan Cuc din cea de ministru al Transporturilor şi a Rovanei Plumb din cea de ministru delegat pentru Fonduri Europene şi a constatat încetarea funcţiilor acestora de membri ai Guvernului.

Klaus Iohannis a semnat marţi aceste decrete. Ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către noii miniştri va avea loc la ora 19,30 la Palatul Cotroceni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri