Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decuplarea României de Bulgaria pentru Schengen e imposibilă - Mesaj oficial din Parlamentul European

datocms-assets.com
romania interzisa schengen

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susţine că în această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen este aproape imposibilă decuplarea ţării noastre de Bulgaria, precizând că România trebuie să sprijine ţara vecină, care are multe dificultăţi, legate de statul de drept, de problema frontierei cu Turcia, scrie news.ro.

România ar putea aborda o strategie individuală

Victor Negrescu a declarat, joi, la Prima News, că anul trecut România putea merge pe o strategie individuală pentru aderarea la Schengen.

“Anul trecut puteam să mergem pe o strategie individuală, cum Croaţia a mers pe o strategie separată de România şi Bulgaria şi ţara noastră ar fi putut face la fel. Am fost cel care a publicat primul informaţia şi practic drafturile de rezoluţie ale Consiliului Uniunii Europene prin care se spunea foarte clar: Croaţia este pe un document şi România şi Bulgaria erau la pachet. Atunci am atras atenţia asupra acestor elemente. Nimeni nu a reacţionat şi a fost evident că vom merge la pachet”, a explicat europarlamentarul PSD.

El a precizat că decuplarea de Bulgaria nu mai este posibilă în acest moment.

“Acum în această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen este aproape imposibilă decuplarea pentru că mai sunt doar două state care îşi doresc să fie în spaţiul Schengen şi care nu sunt primite: România şi Bulgaria. A izola un stat nu va fi ceva care să fie acceptat de statele influente la nivel europene, deci trebuie să mergem împreună. Trebuie să sprijinim şi Bulgaria care întâmpină multe dificultăţi, inclusiv relaţia cu Olanda, componentele ce ţin de statul de drept, componentele politice locale şi problema a frontierei cu Turcia. Nu este simplu şi nu sunt uşor de rezolvat anul acesta aceste probleme pe care le întâmpină statul vecin. Cu toate acestea sunt şi state care sunt în continuare în Spaţiul Schengen şi care, aşa cum arată şi raportul Comisiei Europene, nu respectă în integralitate criteriile Schengen, deci în consecinţă vorbim de o decizie politică, care trebuie să conducă la un rezultat pozitiv pentru ţara noastră şi pentru asta trebuie să presăm pe toate posibile”, a explicat Victor Negrescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.