Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem de securizare şi restaurare rapidă a aplicaţiilor IT, contractul având o valoare totală estimată de 25 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
DEER alocă 25 milioane lei pentru un sistem de securizare şi restaurare rapidă a aplicaţiilor IT
Achiziţia vizează modernizarea infrastructurii IT a companiei, prin soluţii tehnologice de nouă generaţie care să asigure performanţă, fiabilitate, scalabilitate şi securitate la standardele actuale, scrie Agerpres.
Procedura de atribuire este licitaţie deschisă, iar contractul vizează patru loturi. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 10 februarie 2026, ora 15:00.
Cele patru loturi acoperă soluţii de stocare a datelor pentru mediul productiv IT, sisteme de stocare destinate soluţiilor de backup, servere pentru infrastructura virtualizată, precum şi soluţii de monitorizare şi administrare a infrastructurii IT, cu valori estimate între 1,8 milioane lei şi 11 milioane lei.
Finanţarea este asigurată din surse proprii
Finanţarea este asigurată din surse proprii, iar achiziţia nu intră sub incidenţa acordului privind achiziţiile publice, potrivit anunţului.
Distribuţie Energie Electrică Romania, parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României. DEER oferă servicii pentru un portofoliu de 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.





























Comentează