Personal insuficient şi management defectuos sunt câteva dintre deficienţele unor servicii sociale constatate de inspectorii sociali ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bihor în cadrul celor 25 de misiuni de inspecţie efectuate în luna noiembrie.
Potrivit unui comunicat de presă al AJPIS, controalele au avut ca scop verificarea standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcţionarea centrelor, precum şi evaluarea în vederea acordării sau neacordării acreditării ca furnizor de servicii sociale şi a licenţei de funcţionare.
În urma acţiunilor de control, inspectorii au constatat o serie de deficienţe care afectează calitatea serviciilor oferite beneficiarilor. Printre cele mai frecvente nereguli identificate se numără insuficienţa personalului raportat la numărul de beneficiari, precum şi lipsa personalului calificat, transmite Agerpres.
O altă problemă întâlnită a fost lipsa contractelor de furnizare a serviciilor sociale pentru unii beneficiari.
De asemenea, inspectorii au constatat că, în unele centre, spaţiile exterioare nu erau adaptate şi amenajate corespunzător, ceea ce limitează accesul şi siguranţa beneficiarilor.
Controalele au evidenţiat şi deficienţe de management, în special în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale, fiind semnalată necorelarea documentelor de organizare şi funcţionare cu activitatea reală a centrelor.
Ca urmare a neregulilor constatate, AJPIS Bihor a dispus măsuri de remediere şi a aplicat trei sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 7.500 de lei.
"Modul de implementare a măsurilor dispuse în urma misiunilor de inspecţie va fi monitorizat de către inspectorii sociali, la termenele stabilite prin procesele-verbale de control", se arată în comunicatul AJPIS Bihor.

































Comentează