Degajare puternică de fum într-o hală de producţie a unei companii din Timişoara

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-12-2022

Actualizat: 21-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Elena Megherea, a declarat că pompierii au fost anunţaţi despre o degajare de fum într-o hală de producţie şi procesare, iar la sosirea echipajelor de intervenţie la locul incidentului, au constatat că în hală există o degajare mare de fum, dar în interiorul halei nu se aflau persoane la momentul sosirii echipajelor de intervenţie.

"100 de persoane, care erau în tura de serviciu, s-au autoevacuat în siguranţă. Acum se lucrează pentru ventilarea fumului şi identificarea focarelor ascunse", a precizat Elena Megherea.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 41 de pompieri cu şase autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială CBRN şi un echipaj SMURD, din cadrul celor două Detaşamente de pompieri din Timişoara. De asemenea, au fost alertate patru autospeciale de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detaşamentului Lugoj, ale Staţiei Buziaş, Deta şi Făget.

Totodată, pentru gestionarea operativă a intervenţiei a fost activată şi Grupa Operativă.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri