Delegația României a plecat spre Polonia, unde va avea loc Campionatul European de gimnastică artistică

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 06-04-2019

Actualizat: 06-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Delegaţia României, formată din opt sportivi, cinci băieţi şi trei fete, a plecat, sâmbătă, spre Polonia, unde între 10-14 aprilie, la Szczecin, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Campionatelor Europene individuale de gimnastică artistică. Din delegaţie face parte şi Marian Drăgulescu, el urmând a lupta pentru o medalie la aproape 39 de ani, scrie news.ro.

”Cu emoţii, încredere şi dorinţa de a se autodepăşi, gimnaştii şi antrenorii români au plecat astăzi spre Polonia. Să transmitem un gând bun şi o încurajare celor două echipe ale României, coordonate de Nicolae Forminte şi Marius Urzică. Pentru următoarele 7-8 zile, noi toţi formăm Team Romania. Multă baftă tuturor! Hai, România”, a transmis FR Gimnastică într-un mesaj, însoţit de o fotografie cu gimnaştii tricolori.

Delegaţia României la Szczecin este formată din sportivii Carmen Ghiciuc, Denisa Golgotă şi Nica Ivănuş (antrenori Nicolae Forminte, Liliana Cosma şi Marius Vintilă), Marian Drăgulescu, Roland Modoianu, Cristian Băţagă, Robert Ghiuzan şi Andrei Muntean (antrenori Marius Urzică, Ştefan Gal şi Adrian Ianculescu).

Citește și: Rezultate înregistrate în etapa a XXVIII-a Ligii a II-a

Acestora li se adaugă arbitrii Angela Cacoveanu, Silvia Stroescu, Eugen Căţean şi Sebastian Bratan, plus staful medical - Mihai Râşcu (medic), Răzvan Marcu (kinetoterapeut) şi Florin Aştefanei (maseur).

La Campionatul European din 10-14 aprilie, găzduit de Szczecin (Polonia), vor participa 166 gimnaşti şi 109 gimnaste, din 38, respectiv 36 de naţiuni continentale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri