Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat vineri că şi-a dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European.
"Ştiu foarte bine situaţia din grupul socialiştilor până ieri (joi - n.r.), de azi (vineri - n.r.) începând voi şti mai puţin că mi-am dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European, pe motiv că nu avea sens să stau atâta timp cât ei ţineau în braţe PSD, după tot ce s-a întâmplat, şi nu doar protestul de pe 10 august pe care l-am documentat, le-am trimis tot felul de materiale, ci de când a ajuns la guvernare Liviu Dragnea. Pentru că nu PSD a ajuns la guvernare, din moment ce un partid de mărimea PSD dă mandat în alb unei singure persoane să meargă să negocieze cu preşedintele României primul-ministru. Mandat în alb, eu nu am auzit vreodată nu numai în experienţa mea de 15 ani de politică, dar în ce am citit prin cărţi. Dragnea s-a dus la prima discuţie cu Iohannis despre primul-ministru fără ca cineva din partid să ştie pe cine va propune. Ăla a fost semnul că Liviu Dragnea avea puterea absolută pentru el", a spus Ivan, la o dezbatere despre alegerile europarlamentare 2019, organizată de Euroactiv România, potrivit agerpres.ro.
Cătălin Ivan a trimis în urmă cu aproximativ trei săptămâni socialiştilor europeni o solicitare privind excluderea PSD din S&D, precum şi demisia sa din grup începând cu data de 1 octombrie, în cazul în care nu se va lua o decizie legată de protestele care au avut loc în 10 august la Bucureşti.
"Acest text a ajuns astăzi pe mail-ul fiecărui coleg din grupul S&D din Parlamentul European. Ataşate sunt două documente, cererea de excludere a PSD din grupul politic şi demisia mea din grup începând cu data de 1 octombrie dacă nu se ia nicio decizie. A trecut o lună de la protest şi nu a existat nicio reacţie până acum, ceea ce este inacceptabil. Consider că tăcerea reprezintă o formă de susţinere a regimului lui Liviu Dragnea şi atunci locul meu nu mai este în acest grup politic", preciza, la acel moment, Cătălin Ivan.
Demisie de ULTIMĂ ORĂ în Parlamentul European: Cătălin Ivan părăsește grupul socialiștilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.267
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
1.267

1.742
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
1.742

467
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
467

587
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
587

705
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
705

1.453
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.453

2.376
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.376

885
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
885

1.607
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.607

1.858
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.858

4.995
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.995

2.388
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.388

5.079
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
5.079
















Comentează