Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEMISII la AEP, după alegerile europarlamentare: 'Directorii nu au respectat niște proceduri de lucru', anunță șeful Autorității

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Buică, a declarat, pentru MEDIAFAX, că directorii implicați în lipsa certificării Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) au demisionat din funcție.

„Nu i-am demis cei doi directori, dânșii au demisionat din AEP. Cei doi directori au fost propuși spre schimbare din funcție pentru probleme din managementul compartimentului și între timp, dânșii au considerat să demisioneze din AEP”, a explicat Constantin Buică, vineri, pentru MEDIAFAX.

Citește și: Florin Călinescu o nimicește pe Viorica Dăncilă! Doamna Dăncilă nu are faţă de un echipament sofisticat

Anterior demisiei celor doi directori, Constantin Buică depusese o solicitare, la finalul lunii iulie, pentru ca aceștia să fie destituiți printr-o decizie a Parlamentului.

Președintele AEP a afirmat că, potrivit atribuțiilor postului, a cerut un audit pentru directorii ambelor departamente, respectiv Organizarea Proceselor Electorale și Direcția de Coordonare a SIMPV, iar și între timp cei doi au demisionat.

Citește și: Rareș Bogdan pune tunurile pe Tăriceanu! ‘Aţi stat bot în bot cu PSD şi acum faceţi din amnezie o virtute’

„La momentul respectiv, am considerat trecerea pe funcție de execuție și am cerut un audit care este în desfășurare la cele două compartimente. Este atributul președintelui și cere aprobarea Birourilor Permanente Reunite, este numire cu aviz. Oamenii, când s-au angajat, tot pe același principiu funcționează toți șefii de departament și directorii generali, la propunerea președintelui, se emite un aviz”, a mai spus Buică.

Cu toate că la finalul lunii iulie Constantin Buică spunea, pentru MEDIAFAX, că a dat termen de o lună pentru finalizarea auditului intern, președintele AEP a precizat, vineri, că auditul este în desfășurare și că se va întinde pe o perioadă de cel puțin o lună.

Citește și: Cozmin Gușă îl atacă pe Alexandru Cumpănașu! Reacție cu privire la candidatura la prezidențiale

”Nu există, pentru că durează cel puțin o lună un astfel de audit, trebuie să ceară o serie de documente, ca să vadă cum s-au respectat procedurile și cum s-au desfășurat audițiile la compartimentele respective”, a mai spus Buică.

Președintele AEP: SIMPV a funcționat corect. Directorii au fost de vină

Șeful AEP a mai declarat că Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal a funcționat în mod corect, problema fiind doar activitatea celor doi directori.

Citește și: Florin Călinescu o nimicește pe Viorica Dăncilă! Doamna Dăncilă nu are faţă de un echipament sofisticat

„Acel SIMPV a funcționat în mod legal. Colegii mei nu au respectat niște proceduri de lucru, nu urmărit respectarea tuturor atribuțiilor legale, cei doi directori. În final, softul a fost validat și certificat de Biroul Electoral Central, dar la acest proces electoral, față de luna 26 mai, prin hotărârile AEP vom crește transparența acestui sistem SIMPV”, a completat Buică.

Președintele AEP a afirmat că lucrurile au fost clarificate și că nu mai există alte structuri ale instituției care să se afle sub supraveghere.

Citește și: Rareș Bogdan pune tunurile pe Tăriceanu! ‘Aţi stat bot în bot cu PSD şi acum faceţi din amnezie o virtute’

„Eu nu am în vizor nicio altă structură AEP, eu, ca urmare a solicitării Comisiei de Anchetă, am constatat că la cele două structuri, lucrurile nu s-au desfășurat conform atribuțiilor stabilite de Regulamentul de funcționare și organizare, dar nu înseamnă că am în vizor pe cineva, nicidecum”, a conchis el.

Preluarea atribuțiilor STS de către AEP, la prezidențiale, imposibilă din motive tehnice

În legătură cu preluarea Sistemului de Telecomunicații Speciale (STS), președintele Autorității Electorale Permanente a spus că nu ar fi posibilă, deocamdată, din cauze tehnice.

Citește și: Cozmin Gușă îl atacă pe Alexandru Cumpănașu! Reacție cu privire la candidatura la prezidențiale

„Pe viitor, lucrurile se pot transfera către AEP, dar așa cum arată infrastructura construită în 2015 pentru alegerile din 2016 și pentru aceste alegeri, autoritatea nu poate prelua acest sistem informatic, pentru că este vorba de o serie de echipamente, de comunicații, și așa mai departe. Pentru acest proces electoral, avem un mai bun control și un mai bun acces, împreună cu colegii de la STS, la toate dispozitivele, echipamentele, ca să creștem transparența acestui sistem informatic, să nu ne mai trezim pe viitor că aflăm că s-ar fi întâmplat ceva și nu știm”, a declarat Buică pentru MEDIAFAX.

În ceea ce privește cele 9.000 de sesizări, din cadrul alegerilor europarlamentare, acesta a afirmă că AEP nu a cunoscut aceste date, pentru că ele intrau în atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Citește și: Florin Călinescu o nimicește pe Viorica Dăncilă! Doamna Dăncilă nu are faţă de un echipament sofisticat

„Nu am avut la cunoștință, nu AEP are la cunoștință, ci Centrul Operativ de la MAI, doamna minsitru Carmen Dan a spus că are acces la aceste informații. Acest SIMPV avea aceste informații, cum că ar fi încercat cineva să efectueze un vot multiplu. Aceste informații erau în timp real la Centrul Operativ de la MAI în ziua votului”, conchide acesta.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o, înaintea încheierii sesiunii parlamentare, pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat atunci că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

Citește și: Rareș Bogdan pune tunurile pe Tăriceanu! ‘Aţi stat bot în bot cu PSD şi acum faceţi din amnezie o virtute’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.