Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Demonstraţie paşnică pe străzile Moscovei, la patru ani de la asasinarea lui Boris Nemţov

boris nemtov

Mii de ruşi au marcat duminică, printr-o demonstraţie paşnică pe străzile Moscovei, patru ani de la asasinarea liderului de opoziţie Boris Nemţov, informează dpa, potrivit Agerpres.

Boris Nemţov, care a fost un critic vehement al preşedintelui rus Vladimir Putin şi vicepremier pe vremea fostului preşedinte Boris Elţin, a fost împuşcat în 27 februarie 2015, în timp ce traversa un pod în apropiere de Kremlin. 

Politicianul rus de opoziţie Ilia Iaşin a declarat că marşul a fost convocat nu doar în memoria lui Boris Nemţov, ci şi pentru a cere reforme democratice. "Aceasta este o demonstraţie politică împotriva liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, şi pentru o Rusie liberă", a spus Iaşin.

Citește și: Cozmin Gușă: 'România contează pentru SUA și poate așa ne explicăm și de ce unul precum Florian Coldea nu pățește nimic'

Potrivit organizatorilor, circa 8.000 de oameni au participat la marşul din capitala Rusiei. Un eveniment similar a avut loc la Sankt Petersburg. 

Un soldat din regiunea cecenă a Federaţiei Rusă a fost condamnat în 2017 la 20 de ani de închisoare pentru uciderea lui Nemţov. Alţi patru bărbaţi au fost condamnaţi în acest dosar, cu pedepse situate între 11 şi 19 ani de închisoare. Un alt suspect, Ruslan Muhudinov, a fost acuzat că a ordonat crima şi a fost dat în urmărire internaţională. 

Familia lui Nemţov susţine că adevăratul orchestrator al acestei crime nu a fost încă deferit justiţiei.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.