Denis Alibec: 'Familia nu și-a dorit să revin aici. Bunica mi-a zis ceva'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 17-07-2025 20:53

Actualizat: 17-07-2025 23:53

Article thumbnail

Sursă foto: Vlad Suheschi / imago sportfotodienst / Profimedia

Denis Alibec (34 de ani), atacantul de la FCSB, recunoaște că familia nu a vrut să vină la campioana României.  Apoi și-a amintit de meciul cu Middlesbrough, de pe fostul „Lia Manoliu”

Alibec este convins că echipa sa poate repeta performanța din sezonul 2005-2006 când a ajuns în semifinală de Cupa UEFA. Fotbalistul recunoaște că visează la grupele Champions League.

„Unchiul meu a fost și este stelist. Mereu mi-a plăcut Steaua. Am fost la meciul cu Middlesbrough, când a dat Dică gol. Mi-a dat un impuls să vreau să ajung acolo, să fac oamenii fericiți, să-mi fac familia fericită.

Da, putem să egală performanța lor (n.r. - a celor din 2006). Noi avem o echipă foarte bună, cu jucători valoroși. Țin minte că ei, atunci, nu puteau să facă două echipe, erau 13-14 jucători. Noi avem o echipă foarte bună, putem face o figură frumoasă anul acesta.

Familia nu-și mai dorea ca eu să mă întorc aici, după perioada petrecută la Steaua, dar am avut și eu partea mea de vină. Nu am știut să gestionez situația. Acum e alt grup. Mă bucur să mă aflu aici.

I-am spus bunicii că merg la Steaua, nu s-a supărat pe mine, a zis «du-te mamă, dacă tu îți dorești asta. Visul tău e să joci în Champions League și doar acum poți să îl îndeplinești»”, a declarat Denis Alibec, într-un interviu pentru Sport Content eAD.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri