Departamentul Justiţiei din Statele Unite a anunţat marţi că a trimis citaţii la birourile guvernatorului din Minnesota, Tim Walz, procurorului general al statului, Keith Ellison şi primarului din Minneapolis, Jacob Frey, în contextul protestelor împotriva acţiunilor federale anti-imigraţie, transmite Reuters.
Serviciul american pentru aplicarea legii în imigraţie şi controlul frontierei (ICE) a intervenit intens în ultimele săptămâni în Minnesota.
Într-o conferinţă de presă ţinută marţi la Casa Albă şi televizată în direct de mai multe posturi, preşedintele Donald Trump a prezentat câteva zeci de fotografii cu infractori periculoşi, unii deja condamnaţi în ţările lor pentru infracţiuni grave, identificaţi şi reţinuţi de ICE în Minnesota; el a afirmat că numărul imigranţilor periculoşi identificaţi este de peste 10.000 doar în acest stat, iar situaţia este şi mai gravă în altele, de exemplu în California.
Potrivit liderului de la Casa Albă, accesul în Statele Unite a respectivilor a fost posibil din cauza politicii frontierelor deschise a predecesorului său, democratul Joe Biden.





























Comentează