Reprezentanţii DSU au reacţionat, joi seară, şi se declară surprinşi de acuzaţiile de neglijare, deprofesionalizare şi lipsa pregătirii personalului lansate de sindicaliştii din serviciile de Ambulanţă.
„Ideile generaliste lipsite de date concrete furnizate în Memoriu ne surprind şi prin prisma faptului că în cei peste 8 ani de activitate a DSU, în şedinţele lunare CIMST (Comisia Interministerială de Suport Tehnic), unde participă şi reprezentanţi ai Federaţiei mai sus menţionate, respectiv, o delegaţie a Ministerului Sănătăţii, printre care se numără şi managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, aceste subiecte nu au fost expuse, ba mai mult, în funcţie de temele propuse s-au găsit permanent soluţii în scopul consolidării şi evoluţiei activităţii acestora, care în final contribuie la consolidarea întregului sistem naţional integrat de urgenţă”, a transmis DSU, potrivit news.ro.
Instituţia prezintă o parte din acţiunile pe care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Direcţia Generală Urgenţe Medicale, le realizează zilnic în scopul creşterii eficientizării răspunsului la situaţii de urgenţă.
Lista de acţiuni vizează perioada februarie 2014 – mai 2022.
DSU precizează că monitorizează, coordonează, controlează operaţional şi / sau inspectează activitatea operaţională a peste 340 entităţi la nivel naţional.
„Potrivit prevederilor legale incidente, la nivel naţional, DSU este unica instituţie care integrează activitatea de intervenţie la nivel prespitalicesc (între serviciile de ambulanţă publice şi private, asigurând complementaritatea cu SMURD), cu structurile de primiri urgenţe, asigurând complementaritatea şi integrarea intervenţiilor pentru asistenţa medicală de urgenţă”, arată DSU.
Instituţia vorbeşte şi despre controlul operaţional şi inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă, care reprezintă ”procesul de analiză şi verificare permanentă sau periodică a activităţii acestor structuri, în scopul de a urmări buna desfăşurare a acestor activităţi, respectarea procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare şi de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea acestora”.
„Controlul operaţional se desfăşoară, pe principiile activităţii de auditare, prin verificarea (planificată) modului de desfăşurare a asistenţei medicale de urgenţă la nivelul acestora, raportat la procedurile / prevederile legale incidente (exclusiv actul medical efectiv). În perioada efectuării controalelor operaţionale, personalul de specialitate colaborează cu reprezentanţii serviciilor de ambulanţă în vederea analizării factorilor care generează neconformităţi / deficienţe / nereguli, constatând cauzele acestora, urmărind identificarea soluţiilor optime de remediere şi dispunând măsuri şi sau recomandări de prevenire / îmbunătăţire a fluxurilor / proceselor / activităţilor generale, specifice ori conjuncturale, adaptate contextual”, mai arată DSU.
Potrivit sursei citate, pentru identificarea situaţiei reale în care se desfăşoară activitatea specifică din domeniul asistenţei medicale de urgenţă la nivel naţional, de la operaţionalizarea DSU (anul 2014) şi până în prezent, s-au desfăşurat 180 activităţi de control operaţional şi peste 150 de inspecţii (inopinate).
„În urma controalelor operaţionale au fost dispuse peste 1.800 măsuri şi recomandări de remediere, în scopul optimizării activităţii şi asigurarea unui climat optim şi de calitate a serviciilor prestate la nivelul structurilor responsabile cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, arată DSU.
Un alt aspect subliniat de DSU este activitatea Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehni care emite „aviz conform” pentru realizarea programelor de înzestrare, dotare, pregătire a personalului şi alte măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor de ambulanţă şi UPU / CPU, precum şi pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate / emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.
DSU explică faptul că, în perioada 2015 – mai 2022, au fost emise 293 avize, dintre care 180 avize favorabile cu privire la mai multe aspecte.
Oficialii DSU se referă şi la activităţi de formare profesională pentru personalul serviciilor de ambulanţă.
”La nivelul DSU există o preocupare constantă pentru pregătirea continuă a personalului medical încadrat pe ambulante, astfel că, anual se solicită o listă de propuneri pentru cursuri de formare profesională, precum şi o lista de cursuri realizate”, a mai transmis DSU, explicând că, Planul de formare anual trebuie să cuprindă o listă obligatorie de teme.
”Un alt element important din activitatea DSU, cu importanţă în creşterea nivelului de pregătire al personalului din serviciile de ambulanţă este reprezentat de dezvoltarea noii curricule de formare a programului de atestat pentru asistenţii medicali si a cursurilor din noua curriculă de formare”, mai arată DSU.
Instituţia se referă şi la diferite proiecte europene derulate de DSU în ultimii ani, dar şi la exerciţii, care au dus la pregătirea constantă a personalului. Un alt aspect abordat este achiziţiile de ambulanţe / autospeciale.
”Astfel, în perioada 2017 - 2022 au fost achiziţionate 821 de autospeciale pentru serviciile publice de ambulanţă. Pentru cele 821 autospeciale achiziţionate pentru serviciile publice de ambulanţă, IGSU al MAI a plătit în total 300.181.623,47 lei (60.680.754 Euro), sumele provenind din proiectele finanţate din fonduri europene (Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Infrastructură Mare)”, a mai transmis DSU.
Potrivit instituţiei, un alt proiect ce se va derula prin finanţare europeană (prin IGSU al MAI) vizează achiziţia a 1200 de ambulanţe, mare parte dintre acestea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă.





























Comentează