Depozitarul Central distribuie, începând de luni, sumele de bani aferente CUPON 5

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 24-04-2023

Actualizat: 24-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Depozitarul Central distribuie începând de luni sumele de bani aferente CUPON 5 pentru obligaţiunile emise de Municipiul Bucureşti (simbol PMB28).

Potrivit unui comunicat al Depozitarului Central, emitentul va plăti obligatarilor sumele de bani aferente CUPON 5, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 556,93 lei, notează Agerpres.

Obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 12/04/2023.

Obligatarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa sumele de bani prin intermediul acestuia. Pentru obligatarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de aceştia", se spune în comunicat.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri