Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deptatul PSD Elena Dinu, de Ziua Sănătății: O zi a aprecierii și respectului față de cadrele medicale

Facebook
Cristina Elena Dinu

Ziua Mondială a Sănătății, o zi a aprecierii și respectului față de cadrele medicale, consideră deputatul PSD Elena Dinu.

Consider că Ziua Mondială a Sănătăţii, aniversată astăzi, trebuie să fie dedicată tuturor cadrelor medicale care se află de peste un an în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.

Întreaga societate românească trebuie să fie recunoscătoare medicilor, asistenților și întregului personal medico-sanitar, grație cărora multe vieți au fost salvate.

Cred că medicii au nevoie acum de tot sprijinul și înțelegerea populației, pentru ca împreună să trecem sănătoși de această perioadă extrem de grea!

Cadrele medicale au fost cele mai expuse de la începutul pandemiei, iar aprecierea noastră, a tuturor, trebuie materializată prin respect, susținere și încurajare, în niciun caz prin blamare.

Ca parlamentar și medic, cred că Ziua Mondială a Sănătății constituie și un bun prilej pentru a ne concentra eforturile și pe celelalte problemele de sănătate publică, respectiv afecțiunile trecute în plan secundar din cauza îmbolnăvirilor cu COVID-19.

Susțin, de asemenea, că responsabilii de destinele sănătății trebuie să ia deciziile corecte în ceea ce privește accesul tuturor categoriilor de pacienți la serviciile medicale din spitale, deoarece este incorect ca bolnavii cronici să fie lăsați luni de zile fără tratamentele indispensabile și amânați la nesfârșit de la efectuarea operațiilor sau intervențiilor de care au nevoie.

În opinia mea, Ministerul Sănătății trebuie să continue și să diversifice campaniile de informare și educaţie a populaţiei, deoarece și astfel ne putem păzi în cunoștință de cauză de ravagiile infectărilor și vom putea lua măsuri din timp, nu în ultima clipă, când în multe cazuri poate fi prea târziu.

Anual, data de azi marchează atât Ziua Mondială a Sănătății precum și fondarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948, tematica promovată anul acesta fiind „Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”. Cu această ocazie, OMS solicită tuturor țărilor să întreprindă acțiuni concrete pentru eliminarea inechităților în domeniul sănătății, pentru ca împreună să construim o lume mai echitabilă și mai sănătoasă.

Le mulțumesc pentru eforturile depuse și le doresc tuturor cadrelor medicale din județul Giurgiu și din toată țara multă sănătate, putere de muncă și succes în dificila misiune din fiecare zi!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.