Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat liberal: PSD doar cântă relaxarea fiscală

bon fiscal plata

Prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul afirmă că, în vreme ce liberalii au susținut permanent ''o relaxare fiscală responsabilă și aplicată consecvent'', PSD doar "cântă" o astfel de politică în domeniul fiscal.

"Am susținut permanent relaxarea fiscală responsabilă. O susținem în continuare. Cu atât mai mult cu cât au fost adoptate amendamente ale PNL importante — este bine că PSD nu uită asta. Am spus și ceea ce trebuie făcut pentru ca aceste măsuri de relaxare fiscală să poată fi aplicate fără a derapa", susține prim-vicepreședintele PNL, într-un comunicat transmis  AGERPRES.

În opinia acesteia, "o colectare mult mai bună a TVA este obligatorie", astfel încât să crească "de la 58% în prezent, la 73% cât mai repede posibil, pentru a acoperi integral golul dat de diminuarea TVA de la 24% la 19%".

"Ținta propusă este sub nivelul realizărilor bulgarilor în prezent, deci cu o voință similară se poate și la noi. Ori, evaziunea fiscală a crescut sub guvernul PSD cu 18 mld lei, conform ultimelor date disponibile la Consiliul Fiscal (102 mld lei în 2013, față de 84 mld lei în 2011). Cam atât este și impactul măsurilor de relaxare fiscală pe care l-ați ratat în ultimii 3 ani. Atunci când am dat votul pentru Codul fiscal, am precizat acest lucru, într-un pachet mult mai amplu de măsuri pentru o nouă construcție bugetară. Nu doar că PSD nu are de gând să se preocupe de creșterea colectării veniturilor, de 'moartea politică a evaziunii', cum le place lor să se exprime public, dar se aruncă la mărirea cheltuielilor bugetare fără acoperire sau pe datorie", spune prim-vicepreședintele PNL.

Ea susține că "semnalul ferm că PSD vrea doar să cânte relaxarea fiscală, nu să o aplice, l-a dat chiar Rovana Plumb, când a anunțat introducerea noii legi a salarizării bugetarilor".

"Nu poți să te angajezi ca și guvern la un gol mare de venituri bugetare în paralel cu creșteri spectaculoase ale cheltuielilor bugetare. Un guvern responsabil se angajează la noi cheltuieli pe măsura impactului pozitiv generat de mediul de afaceri în urma relaxării fiscale. (...) Din acest motiv suntem de păreri opuse: PSD doar cântă relaxarea fiscală, PNL vrea să o aplice consecvent. (...) În final, am credința că grija ce o macină pe doamna președinte a PSD despre 'moartea politică a PNL' este mult mai mică decât plumbul care atârnă de gâtul românilor sub conducerea irațională a Guvernului PSD și a minciunii creării acelui milion de noi locuri de muncă, mult cântat și niciodată realizat", mai afirmă liberala.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.