Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PDL: E complicat să ajungă Predoiu premier

Predoiu3

Instalarea lui Catalin Predoiu in locul lui Victor Ponta, la Palatul Victoria, nu va fi un eveniment de perspectivă imediată, spune un deputat PDL.

„Aș vrea să avem premier buzoian, dar treaba este complicată, în sensul că trebuie făcută o majoritate, or ei (alianța din jurul PSD, n.r.) se agață cu toate puterile. Alegeri anticipate nu se pot face, pentru că nu ai un sistem electoral și ajungi tot aici; le faci și ajungi tot cu cinci sute și ceva de parlamentari. Sistemul se va schimba cel mai devreme până la 1 aprilie-1 mai, dacă se merge în ritm accelerat; nu știm ce a discutat domnul președinte cu premierul. Apoi, când să faci alegeri anticipate? În toamnă, probabil. Dar dacă se prefi­gurează o nouă majoritate, nu știm cu cine o vom face”, a declarat deputatul PDL Cezar Preda, citat de presa locala.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.