Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PNL, atac grav la CCR - Prostie și lipsă de profesionalism, ceea ce l-ar face repetent în materie constituțională chiar și pe un student din anul 1

paginaeuropeana.ro
Daniel Buda

Președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a lansat un atac grav la adresa CCR, spunând că decizia de luni „vădește fie rea-voință, fie prostie și lipsă de profesionalism, ceea ce l-ar face repetent în materie constituțională chiar și pe un student din anul 1”, notează mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Daniel Buda, este pentru prima dată în istoria României când atribuțiile constituționale ale președintelui sunt atât de grav încălcate.

„Referitor la decizia CCR privind conflictul juridic de natură constituțională dintre Președinte și Parlament, apreciez că aceasta adaugă, în mod nepermis, peste litera și spiritul Constituției. CCR și-a depășit în mod clar atribuțiile, devenind a treia cameră legiuitoare, ceea ce este inadmisibil. Este pentru prima dată în istoria României când atribuțiile constituționale ale președintelui sunt atât de grav încălcate de către cei care ar trebui să fie garanți ai mecanismelor și ai statului de drept. Niciun articol, literă sau virgulă nu poate interzice președintelui României să își exercite atribuțiile constituționale. Este inadmisibil ca într-un stat din UE, o instituție a țării să interfereze cu voința poporului român”, a arătat Buda.

În opinia acestuia, decizia CCR nu face altceva decât să amâne asigurarea unei stabilități care să înlăture derapajele guvernării PSD în domenii precum absorbția fondurilor europene, infrastructura, educația, sănătatea, mediul, care au fost abandonate de Guvernarea socialistă.

„Decizia CCR vădește fie rea-voință, fie prostie și lipsă de profesionalism, ceea ce l-ar face repetent în materie Constituțională chiar și pe un student din anul 1. Domnilor judecători, coagularea unei majorități se poate verifica doar cu ocazia votului, așa spune abecedarul democrației”, a subliniat liderul PNL Cluj.

Curtea Constituțională a stabilit, luni, că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.