Deputat USR cere să fie testată zona Moldovei înaintea Capitalei: Să nu devenim Lombardia a României

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-03-2020

Actualizat: 26-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele USR Neamţ, deputatul Iulian Bulai, s-a declarat indignat de decizia ministrului Sănătăţii de a testa pentru COVID-19 toţi locuitorii Bucureştiului şi a subliniat că prioritatea ar trebui să fie Moldova, a scris el într-o postare pe Facebook.

Citește și: Strigătul de revoltă al unui doctor din Cluj: Degeaba scoatem armata pe străzi dacă medicii sunt trimiși la luptă fără arme

Parlamentarul a explicat că cele mai multe persoane care s-au întors deja sau care vor reveni din străinătate sunt din judeţele Moldovei şi, de aceea, trebuie realizate testările locuitorilor de aici.

În plus, Iulian Bulai a dat exemplul situaţiei de la Spitalul Clinic Judeţean Suceava, unde ar trebui testat tot personalul unităţii.

"Sunt indignat. Foarte supărat! Moldova trebuie testată întâi, nu Bucureştiul! Prioritatea e focarul de coronavirus. Focarul din Moldova. Asta e prioritatea de testare. Marea prioritate, de care depinde viaţa oamenilor dintr-o întreagă regiune. Concentraţi-vă pe vieţile în pericol acum, domnule Costache, nu aşteptaţi alegerile ca să descoperiţi că Moldova există! Fără această testare, riscăm să devenim Lombardia României. Vrem testare în Moldova", a scris deputatul pe Facebook.

Preşedintele USR Neamţ i-a cerut ministrului Sănătăţii să demisioneze dacă nu poate gestiona această situaţie.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri