DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputat USR, Lucian Viziteu: 'Daea minte când spune că România nu are interdicția de a exporta carne de porc'

Petre Daea

Lucian Viziteu a afirmat, vineri ,că ministrul demis Petre Daea minte când spune că în România sunt doar focare izolate de pestă porcină și că nu există o interdicție de export a cărnii de porc în Uniunea Europeană. Deputatul USR spune că documentele Comisiei Europene "arată fix invers", potrivit Mediafax.

“Ministrul Agriculturii, Petre Daea ne minte în față când ne spune că niciun județ al României nu are interdicția de a exporta carne de porc în Uniunea Europeană, cu toate că documentele Comisiei Europene arată fix invers”, a afirmat deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu.

Acesta a expus poziția Comisiei Europene în legătură cu situația exporturilor de carne de porc din România către UE:

“Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1270 a Comisiei din 26 iulie 2019 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre, arată clar că 25 de județe ale României au interzis să exporte în spațiul comunitar porci vii (pct. a), material seminal (pct. b), carne de porc sau preparate de porc, precum și alte produse care conțin carne de porc (pct. c), subproduse de origine animală provenite de la porcine (pct. d)”, arată datele Comisiei Europene, puse la dispoziție de Viziteu.

Liderul USR a sublinait că România, în comparație cu Ungaria și Ucraina, nu a reușit să izoleze virusul pestei porcine.

Vezi si: SURSE Acord la nivel înalt pentru comisarul european al României

“25 de județe ale României apar cu interdicții la toate cele patru puncte din documentele Comisiei, în timp ce Ungaria nu apare decât la 2 din aceste puncte și pe un areal mult mai mic. Acest lucru se datorează faptului că Ungaria a luat măsuri de prevenire a răspândirii virusului încă de la început, în timp ce măsurile lui Daea mai degrabă au permis răspândirea acestuia, deși el a avut mai mult timp la dispoziție pentru a acționa!”, spune Viziteu.

Deputatul USR a afirmat că incompetența lui Petre Daea a afectat semnificativ industira cărnii de porc din România și a pus în pericol siguranța alimentară a României și a UE.

“Dezastrul în care se află industria de porcine din România se datorează integral incompetenței domnului Daea, care deși a avut destul timp la dispoziție pentru a lua măsuri, a preferat să se hăhăie alături de oaie și de Liviu Dragnea. Incompetența lui Petre Daea de a preveni răspândirea virusului a pus pe butuci una dintre principalele industrii din România, industria cărnii de porc (...) Bufonul Daea a pus în pericol siguranța alimentară a României și a Uniunii Europene, fără însă a fi tras vreodată la răspundere de șefii săi politici și fără a-și asuma măcar public vina pentru acest dezastru”, a conchis Lucian Viziteu.

Ministrul demis al Agriculturii Petre Daea a negat, într-o intervenție telefonică la Digi 24, informațiile legate de interdicțiile din comerțul cu carne de porc discutate de Comisia Europeană, care urmează a fi comunicat la începutul săptămânii viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.