'Săptămâna viitoare avem luni şedinţa Biroului Permanent, la ora 14,00, în rest - luni, marţi, miercuri, activităţi în teritoriu pentru deputaţi, probabil pentru deschiderea campaniei electorale. Biroul Permanent va avea şedinţă în fiecare săptămână, iar plenul va fi în perioada 5-6-7 mai, mai exact pe 5 mai şi pe 6 mai până la prânz avem comisii, pe 6 - plen, pe 7 - plen dimineaţă şi la 12,30 - vot final. S-a discutat despre faptul că luni şi marţi vor avea loc lansări de candidaţi în teritoriu pentru europarlamentare şi, pentru a nu ajunge în situaţia ca o parte din oameni să fie aici şi o parte să fie acolo, s-a mers pe ideea că programul va fi astfel. Dacă apar probleme deosebite, Biroul Permanent poate să convoace deputaţii la Parlament', a anunțat secretarul Camerei Deputaților, Nicolae Mircovici.
Deputații își iau vacanță electorală
Aceștia vor avea ”activități în teritoriu”, în prima săptămână de campanie electorală.

Explorează subiectul
Articole Similare

496
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimari: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
496

90
Spațiile aeriene din Orientul Mijlociu rămân închise. MAE monitorizează situația în regim de criză
90

3.966
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
3.966

179
Ţoiu: Moartea ayatollahului Ali Khamenei, moment de cotitură. Susţinem dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul
179

1.230
Ministrul Oana Țoiu, ultimele informații despre românii din regiunea de conflict; MAE pregătește resurse suplimentare după valul de apeluri
1.230

1.139
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.139

1.676
Bolojan, prima reacție după alerta MAE privind românii din zona de conflict: 'Prioritatea noastră este siguranța fiecărui român'
1.676

1.355
MAE, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Aproximativ 1.000 de români monitorizați în zona de conflict
1.355

2.460
USR schimbă regulile jocului: Dominic Fritz întărește controlul la centru și introduce execuțiile politice în statutul partidului
2.460

3.173
VIDEO Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, blocat în Dubai: „Trei rachete au fost interceptate deasupra hotelului”
3.173

3.439
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.439

4.717
Mesaj direct de la Guvern către criticii lui Nicușor Dan: 'Nu doar că am găsit ușa de la Casa Albă, am stat lângă președintele SUA'
4.717

3.614
Prima reacție a premierului Ilie Bolojan, după izbucnirea războiului din Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă!
3.614

Comentează