Deputatul Alexandru Popa, preşedinte al PNL Brăila, a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că a fost aprobat în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor amendamentul iniţiat de el împreună cu alţi colegi liberali şi care asigură suplimentarea sumelor pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de seceta din vara acestui an.
"Astăzi în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor s-a aprobat un amendament la proiectul Legii bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe anul 2022 - Anexa 3. Mai exact, este vorba despre un amendament al cărui iniţiator am fost, alături de alţi colegi liberali, care asigură fonduri pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de seceta din vara acestui an. Amendamentul despre care vorbesc stabileşte suplimentarea cu 500.000 de lei a sumelor prevăzute la Anexa 3/22, pentru acordarea despăgubirilor fermierilor. Am iniţiat acest amendament pentru că OUG 157/2022, modificată de curând printr-un proiect de ordonanţă care se află pe site-ul ministerului, nu se referă şi la fermierii cu suprafeţe agricole cultivate în primăvara acestui an, care însumează o suprafaţă calamitată de peste 1,2 milioane de hectare, afectată de seceta din vară", a declarat preşedintele PNL Brăila.
Alexandru Popa a adăugat că "dincolo de acest succes înregistrat astăzi în Comisia pentru Agricultură", în ideea de a susţine fermierii afectaţi de secetă, rămâne o mare problemă în ceea ce priveşte formula de calcul care se foloseşte pentru stabilirea valorii despăgubirilor acordate.
"După cum i-am spus personal ministrului Agriculturii, Petre Daea, zilele trecute, când acesta a fost prezent la lucrările comisiei noastre, formula de calcul este greşită. Dânsul a declarat atunci că 'se pricepe bine la matematică' şi că formula este corectă, ceea ce poate însemna una din două: ori matematica de la Bucureşti e diferită de matematica de la Brăila, ori matematica aceea 'corectă' a domnului Daea ne învaţă că 50% din 1.500 de lei înseamnă 375 lei. Matematica asta 'corectă' pe care o ştie domnul Daea bagă mâna în buzunarul fermierilor, ceea ce nu-i corect", a mai afirmat deputatul Alexandru Popa, preşedinte al PNL Brăila.
Deputatul Alexandru Popa (PNL Brăila): Amendament de suplimentare a sumelor alocate despăgubirilor de secetă, aprobat în Comisia de Agricultură
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

548
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
548

3.304
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
3.304

1.596
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.596

24
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
24

1.788
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.788

4.156
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.156

5.192
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
5.192

65
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
65

119
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
119

82
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
82

3.283
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
3.283

2.863
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.863

4.533
Pe economie! Dominic Fritz a pus bolovani de 100.000 de lei pe spațiile verzi din Timișoara: Achiziție directă, de la firma unor celebri afaceriști
4.533
















Comentează