DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul Elena Cristina Dinu: Programele de sprijin ale fermierilor și dezvoltarea agriculturii, priorități ale guvernării PSD

Facebook
Cristina Elena Dinu

Pentru a dezvolta agricultura românească și a susține fermierii, PSD a lansat o serie de măsuri concrete de sprijin destinat acestui sector vital, în scopul evitării unei crize alimentare, dar și pentru a asigura securitatea alimentară a românilor în această perioadă dificilă.

Un exemplu elocvent în acest sens este creșterea exponențială a numărului fermierilor care beneficiază în acest an de programul de susţinere a producţiei de usturoi, care, în unele județe din țară, s-a dublat față de anul trecut. Fermierii înscrişi în programul pentru susţinerea producţiei de usturoi pot primi un sprijin financiar de 3.000 de euro pe hectar, producţia minimă fiind de 3 kilograme pentru 10 metri pătraţi. Accesările Programului Usturoiul reprezintă garanția unei producții mari în acest an, care va duce la înlocuirea usturoiul importat din China, cu usturoi sănătos și gustos din producția internă.

Un alt program de succes, respectiv cel de sprijinire a cultivării tomatelor, și-a demonstrat din plin viabilitatea, în piețele autohtone ajungând produse romanești sănătoase. Acest lucru a determinat o scădere majoră a prețurilor roșiilor, în unele zone ale țării reducându-se la jumătate față de acum două săptămâni.

În acest context, este apreciabilă decizia ministrului PSD al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care a extins acest tip de programe la nivelul altor produse, respectiv la legumele din zonele protejate, la strugurii de masă și la cartofi. Pentru implementarea ultimelor două programe a fost alocată suma de 6 milioane de euro doar pentru acest an, un buget realmente încurajator pentru agricultori.

Nu în ultimul rând, PSD a extins sprijinul pentru fermieri și prin finanțarea unor investiții care să le asigure independența din punct de vedere energetic. Concret, Guvernul a adoptat un act normativ care permite accesul fermierilor și al antreprenorilor din industria alimentară la sumele europene alocate prin Fondul de Modernizare, în scopul construirii unor facilități pentru producerea de energie regenerabilă.

În consecință, măsurile PSD vor sprijini fermierii și antreprenorii să investească bani europeni în capacități de producere a energiei regenerabile, fie din surse fotovoltaice, fie din biogaz sau biomasă, pentru a deveni mult mai viabili economic și mai stabili pe piață.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.