Deputatul PSD Giurgiu, Cristina-Elena Dinu, cere PNL să guverneze, nu doar să mimeze într-unu comunicat e presă. Aceasta a precizat că PSD a propus un set concret de măsuri în vederea protejării cetățenilor și a societăților comerciale
„PSD a propus un set concret de măsuri în vederea protejării cetățenilor și a societăților comerciale, pe care le-a prezentat public astfel încât Guvernul Orban să țină cont de ele în elaborarea actelor normative viitoare.
Privitor la populația României, am propus suspendarea pentru trei până la șase luni a plății ratelor bancare. De asemenea, tot pentru oameni am înaintat ideea înghețării preturilor la utilități - gaze, energie, telefon, TV si Internet -, pe o perioadă de trei până la șase luni. Am cerut PNL să renunțe la măsura privind liberalizarea preturilor la utilități de la 1 iulie, liberalizare care ar conduce la o explozie a prețurilor!
În ceea ce privește măsurile pentru firme, am propus acordarea unui șomaj tehnic, achitat de stat în proporție de 75%, pe o perioadă determinată; rambursarea TVA și a concediilor medicale restante; amânarea plății CAS și CASS pentru firmele din domeniile de activitate afectate și stabilirea prin criterii clare a acestor domenii.
Totodată, pentru asigurarea fluxului financiar și a cash flow-ului, este necesară implementarea de către BNR a unei scheme de credite, cu dobândă fixă și subvenționată, de 1 miliard de euro. Astfel, BNR va acorda credite băncilor comerciale cu 0% dobândă. Din aceste sume, băncile comerciale vor fi obligate să acorde IMM-urilor credite, cu o dobândă de maximum 3% pe an, în lei, pe o perioadă între 3 ani si 10 ani, pentru noi investiții și capital de lucru.
Le mai propunem guvernanților instalați doar cu ajutorul nostru fundamental semnarea de urgență a acțiunilor pentru atragerea fondurilor europene disponibile pentru combaterea efectelor economice cauzate de pandemie. Comisia Europeană a anunțat deja că va pune la dispoziție 37 de miliarde de euro.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care Guvernul trebuie să le ia în prima ședință, nu mai târziu! Fiecare dintre noi trebuie să ne implicăm, însă este obligația statului român să pună la dispoziția tuturor instrumentele necesare!
Din păcate, românii au fost iar dezamăgiți de premierul Orban și guvernul său, care nu a anunțat încă un PLAN DE MĂSURI CONCRETE pentru protejarea cetățenilor și pentru realizarea cât mai repede a testării COVID-19.
Antreprenorii români așteptau ca premierul Orban să anunțe deja MĂSURILE CLARE ȘI PRAGMATICE ce vor fi adoptate pentru a proteja locurile de muncă și mediul de afaceri românesc.
Toată societatea aștepta ca guvernul să adopte măsuri, nu doar sfaturi despre cum să mergem pe stradă și despre ce ar trebui să facă alții, oricine altcineva mai puțin Guvernul.
Cu siguranță, din vila cu piscină din Primăverii, lucrurile se văd roz, dar pentru românii normali, pentru angajați și angajatori, pentru cei tineri sau pentru cei în vârstă lucrurile nu sunt așa. Dimpotrivă!
PNL nu a fost în stare să-și voteze nici măcar propriul guvern, fiind prezenți la vot doar 40 de parlamentari din cei aproximativ 100 de parlamentari PNL. Guvernul Orban „alnuștiucâtelea” a fost învestit pentru că PSD a făcut un gest de responsabilitate, deoarece era nevoie de un Executiv cu puteri depline, căruia însă, reamintesc, nu i-am dat un cec în alb doar să facă figurație!
Noi NU am votat Guvernul Orban pentru a se relaxa pe malul lacului, ci pentru a lua rapid măsuri ferme, concrete. PNL trebuie să guverneze, nu doar să mimeze. Apucați-vă de muncă! Urgent! Până nu este prea târziu!”
Comentează