DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul Tudor Polak a obținut 112 voturi din partea delegaţilor privind funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a PNL Vaslui

psnews.ro
PNL

Deputatul Tudor Polak a fost reales, duminică, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, reuşind să obţină 112 voturi din partea delegaţilor prezenţi la conferinţa de alegeri, în timp ce contracandidatul său, Marius Arcăleanu a avut un număr de 98 de voturi.

Parlamentarul le-a transmis colegilor că rezultatele obţinute de organizaţia vasluiană în ultimii patru ani îl îndreptăţesc să-şi dorească un nou mandat şi a anunţat că principalul obiectiv pentru anii următori este ca PNL să obţină la următoarele alegeri locale funcţia de primar al municipiului reşedinţă, scrie Agerpres.ro.

"În momentul în care am preluat conducerea PNL, acum patru ani, organizaţia nu era pregătită să facă faţă principalului competitor politic - PSD, aflat atât la conducerea Primăriei Vaslui, cât şi la guvernare la nivel naţional. Am pornit la drum cu un număr de patru consilieri locali, în timp ce PSD avea 16. Nu era deloc simplu să conduci o organizaţie politică în aceste condiţii. Am ştiut de la bun început că trebuie să ne creştem echipa, să muncim şi să devenim vizibili. Am lucrat împreună, ne-am sudat ca echipă, astfel încât să obţinem rezultate şi să ne îndeplinim obiectivele. Campaniile electorale ne-au găsit zilnic în stradă, printre oameni, discutând cu ei. (...) Am rămas fidel acestui mod de a face politică, printre oameni şi pentru oameni. În aceşti patru ani am crescut ca echipă şi am reuşit să aducem municipiului rezultate care nu pot fi contestate, care arată clar evoluţia PNL Vaslui", a declarat Tudor Polak.

El a subliniat că PNL a reuşit în premieră în ultimii ani să obţină majoritatea în Consiliul Local al municipiului Vaslui, în alianţă cu USR PLUS, dar şi să obţină unul dintre posturile de viceprimar.

Deputatul le-a mulţumit colegilor pentru voturile acordate şi şi-a felicitat contracandidatul, afirmând că PNL va rămâne în continuare o echipă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.