Probleme la Cotroceni: Consilier prezidențial pierde procesul cu secretarul CNSAS

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-02-2015

Actualizat: 20-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consilierul prezidential Andrei Muraru a pierdut, la 18 februarie, printr-o hotarare irevocabila a Tribunalului Bucuresti, procesul cu secretarul CNSAS, Corneliu Turianu.

Potrivit ziaristionline.ro, "Andrei Muraru, fost director pe la IICCMER şi ideolog al grupării de extremă stânga “Miliţia Spirituală”, a mistificat realitatea privind cariera profesorului universitar dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, invocând în fals o funcţie în fostul PCR pe care acesta nu a avut-o. Muraru a susţinut în scris şi în public, chiar în Jurnalul TVR, ajutat de “dieontoloaga” Rodica Culcer, că îşi bazează aceste afirmaţii, ce s-au dovedit a fi mincinoase, pe documente aflate în Mapa profesională a fostului judecător Corneliu Turianu, de la Ministerul Justiţiei, pe care a şi fluturat-o ca “dovadă” în faţa camerelor TVR. Operaţiunea de denigrare prin dezinformare neagră era menită să-l determine pe profesorul Corneliu Turianu, prin presiuni mediatice şi psihice, să-şi dea demisia de la CNSAS pentru ca în locul lui să fie instalat chiar fratele geamăn al lui Andrei Muraru, Alexandru Muraru, pe vremea aceea consilier al ministrului penal Tudor Chiuariu".

content-image

Sursa foto: andreimuraru.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri