Descinderi la cămătarii din Ploiești: Au lăcomit așa rău la bani, că au țepuit până și statul

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 15-07-2025 14:32

Actualizat: 15-07-2025 17:32

Article thumbnail

Sursă foto: Poliția Română/Arhivă

Descinderi la cămătarii din Ploiești, care au lăcomit așa de rău la bani încât au țepuit până și statul. Poliţiştii din cadrul Biroului de Combaterea Infracţiunilor contra Persoanei şi Patrimoniului au efectuat, marţi, două percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti într-un dosar de camătă şi fals în înscrisuri oficiale.

"Din cercetări a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2024, mai multe persoane ar fi oferit împrumuturi în valută către diverse persoane, fără a fi autorizate în acest sens, percepând dobânzi lunare ridicate şi impunând condiţii oneroase pentru returnarea sumelor. De asemenea, în cursul anului 2025, aceleaşi persoane ar fi fost implicate în încheierea şi utilizarea unor contracte de înstrăinare auto, prin care s-ar fi urmărit inducerea în eroare a autorităţilor fiscale", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 43.000 de euro.

Două persoane au fost duse la audieri.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unităţii de parchet competente, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri