O echipă de cercetători a anunţat vineri că a descoperit epavele a două nave de război datând probabil din secolul al XVII-lea, în apropiere de Stockholm, informează DPA, citată de AGERPRES.
Cele două nave au fost găsite în apropiere de insula Vaxholm, din arhipelagul Stockholm, a declarat arheologul maritim Jim Hansson.
Potrivit experţilor, ambele nave au fost scufundate deliberat în a doua parte a secolului al XVII-lea, după ce au fost scoase din uz de marina suedeză, cu scopul de a îngreuna accesul pe mare al intruşilor spre Stockholm, a precizat el.
Una dintre epave ar putea fi o "navă-soră" a celebrei nave de război Vasa, care s-a scufundat la prima sa călătorie, în 1628.
Măsurătorile făcute celor două epave se potrivesc cu cele ale navei Vasa, a precizat Hansson.
Potrivit relatărilor istorice, mai multe nave de război au fost scufundate în apropiere de Vaxholm, inclusiv nava-soră a Vasa, "Applet", construită în 1629 şi scufundată în 1659.
Arheologii au prelevat mai multe mostre de lemn de la epave, care urmează să fie analizate pentru a afla mai multe despre această descoperire.
Vasa a fost recuperată de pe fundul mării în aprilie 1961, iar acum este găzduită într-un muzeu aflat pe malul apei, la Stockholm.
Epavele descoperite recent vor fi lăsate probabil pe fundul mării.
Descoperire incredibilă pe fundul apelor din Stockholm - Ce au găsit căutătorii şi cercetătorii
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

171
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
171

25
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
25

1.138
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.138

2.491
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
2.491

1.560
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.560

1.948
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.948

1.283
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.283

1.984
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.984

626
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
626

3.338
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.338

1.392
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.392

1.519
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.519

1.364
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.364
















Comentează