Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Descoperire tragică în Japonia: Rămășițe umane și carlinga găsite după prăbușirea unui Osprey american

www.ziardecluj.ro
scafandri

Rămăşiţe umane au fost descoperite în mare, luni, în timpul unor căutări comune ale unor scafandri americani şi japonezi, la cinci zile după prăbuşirea în largul sud-vestului Japoniei a unei aeronave americane militare de tip Osprey în timpul unor antrenamente, relatează AFP.

”Eforturi comune se desfăşoară în prezent în vederea recuperării” rămăşiţelor, anunţă într-un comunicat Forţele Aerinee americane (US Air Force), potrivit news.ro.

”Identităţile nu au fost stabilite încă, în acest stadiu”, anunţă US Air Force.

Surse citate de postul public japonez de televiziune NHK anunţau că s-au descoperit cinci cadavre şi o parte din ceea ce ar putea fi partea din faţă a carlingii aeronavei, inclusiv cockpitul.

Căutări continuă neîncetat după ce aeronava s-a prăbuşit miercuri - cu opt persoane la bord - în apropiere de Insula japoneză Yakushima, în timpul unor antrenamente.

Corpul unui singur membru al echipajului Osprey - o aeronavă care poate decola şi ateriza vertical ca un elicopter şi care poate zbura ca un avion - a fost găsit în ziua accidentului.

El a fost identificat de către Us Air Force ca fiind al sergentului Jacob Galliher, în vârstă de 24 de ani.

Cauzele acestui accident rămân necunoscute.

Însă fiabilitatea aeronavelor de tip Osprey  este controversată de mult timp, din cauza unui număr mare de accidente mortale.

La sfârşitul lui august, trei puşcaşi marini americani au murit în accidentul unei aeronave de acest tip în nordul Australiei.

În 2022, alţi patru au murit în Norvegia, după ce un Osprey s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu NATO.

Armata americană a staţionat aproximativ 54.000 de militari în Japonia, majoritatea în arhipelagul Okinawa (sud).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.