Animalele ar fi apărut pe Pământ cu până la 200 de milioane de ani mai devreme decât arată fosilele, potrivit unui nou studiu, relatează Mediafax.
Studiul, publicat în revista Science Advances, a fost condus de Universitatea din Oxford.
Până acum, specialiștii se bazau pe un zăcământ fosil din China, vechi de circa 590 de milioane de ani. Biota Weng'an păstrează organisme microscopice extrem de detaliate, dar niciunul nu este cu certitudine un animal. De aici s-a tras concluzia că primele animale au apărut abia după această perioadă.
Cercetătorii au analizat microfosile vechi de sute de milioane de ani
Cercetătorii au analizat peste 140 de probe din Biota Kheseen. Aceasta este cu peste 40 de milioane de ani mai tânără decât Weng'an. Folosind microscopia electronică, au descoperit specii noi de microfosile, inclusiv organisme sferice cu spini și forme asemănătoare embrionilor.
Niciuna nu a putut fi identificată însă ca animal. Totuși, la acel moment animalele existau deja în alte zone ale lumii, precum Namibia și sudul Chinei.
Concluzia echipei este că un zăcământ bine conservat nu dovedește absența animalelor. Acestea ar fi trăit în alte medii sau condițiile chimice nu le-ar fi permis fosilizarea.
Cercetătorii au aplicat apoi metoda „ceasului molecular”, care compară diferențele genetice dintre speciile actuale. Au folosit ca repere zăcăminte vechi de 850–730 de milioane de ani, din Norvegia, Australia și Arizona.
Originea animalelor ar putea fi cu 200 de milioane de ani mai veche
Estimarea a împins originea animalelor cu circa 200 de milioane de ani în urmă.
Ea s-ar situa acum între 800 și 700 de milioane de ani. Biomarkerii chimici indică deja existența unor bureți acum cel puțin 650 de milioane de ani.
Primele animale ar fi fost mici, moi și fără cochilii sau oase, deci greu de fosilizat. Ele ar fi putut apărea chiar înainte de „Pământul-bulgăre de zăpadă”, perioada glaciară extremă începută acum circa 720 de milioane de ani.
Primul autor, doctorandul Orin Lole Durbin, avertizează însă că „această analiză nu dovedește că animalele existau acum 800 de milioane de ani”, potrivit unui comunicat al Universității din Oxford.





























Comentează