O tânără în vârstă de 18 ani a fost găsită înecată, vineri, în Lacul Frumoasa din judeţul Harghita.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, la faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenţie şi un autocamion de intervenţie cu barca din dotare.
De asemenea, a intervenit şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean cu medic, fiind efectuate manevre de resuscitare, transmite Agerpres.
"Din nefericire, în ciuda eforturilor personalului medical, s-a declarat decesul persoanei. Victima este o persoană de sex feminin, în vârstă de 18 ani", au precizat reprezentanţii ISU Harghita.
Comentează